Sursa Foto: msense.sg

Profesorii semnalează că au elevi care înregistrează „pierderi de învăţare”, este rezultatul unui studiu despre educaţia şi viaţa copiilor vulnerabili în pandemie. Studiul a fost realizat de Fundaţia World Vision România, în primele luni ale anului.

Potrivit studiului, 51% dintre profesori au afirmat că, la clasele unde predau, ponderea elevilor care înregistrează pierderi de învăţare este de cel mult 25%. Aproape o treime dintre cadrele didactice au spus că procentul elevilor care au pierderi de învăţare este cuprins între un sfert şi o jumătate din totalul clasei. De asemenea, peste 10% din profesori au semnalat că între 50 şi 75% dintre elevi sunt în această situaţie, iar 6% au precizat că toţi copiii cărora le predau „au pierdut din materie”.

Studiul a fost realizat în 51 de unităţi de învăţământ din mediul rural iar el mai relevă că rata abandonul este îngrijorătoare. Astfel, la fiecare 100 de copii, doi au abandonat cursurile în anul şcolar 2020 – 2021.

Orele online,”o soluţie de avarie”

Aproape trei sferturi dintre profesori consideră că în ultimii doi ani calitatea educaţiei din şcolile româneşti a scăzut. Majoritatea cadrelor didactice afirmă că aceasta fie a scăzut (73%), fie a rămas la acelaşi nivel ca înainte de pandemie (19%). Doar 8% au afirmat că calitatea educaţiei a crescut.

Un procent de 48% dintre profesori au afirmat că nivelul de calitate a învăţământului a rămas la fel, 39% au fost de părere că a scăzut, iar 13% au spus că a crescut. Orele online au fost „o soluţie de avarie”, circa 64% dintre profesori menţionând că au susţinut ore online în 2020, pondere care a crescut la 82% anul acesta. Un procent de 23% dintre profesori au afirmat că nu au observat schimbări în comportamentul elevilor, 64% au precizat că elevii sunt atenți mai greu la oră, iar o treime au observat că unii copii au devenit mai agresivi. 32% dintre cadrele didactice au constatat că unii elevi sunt mai retraşi.

Ani grei de închisoare pentru cei care ucid sau maltratează animale

Articolul precedentIncendiu în București: Un câine a fost salvat de pompieri astăzi, 14 aprilie
Articolul următorRepublica Moldova are de patru ori mai mulți refugiați decât capacitatea de cazare