Președintele Klaus Iohannis a declarat în urmă cu ceva timp că starea de urgență se va prelungi cu încă 30 de zile, un decret prezidențial fiind deja transmis Parlamentului. Iohannis a avertizat opoziția să nu mai ceară relaxarea măsurilor, întrucât în joc este siguranța tuturor, însă deja sunt lideri politici care anunță că nu vor vota acest de-al doilea decret. Uniunea Salvați România, în schimb, și-a anunțat deja votul „pentru”.
„USR va vota pentru decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență în România.
Este evident că nu am trecut de faza cea mai grea a pandemiei și e nevoie în continuare de măsuri speciale. Noi, USR, am spus mereu că vom contribui cu toate puterile noastre la depășirea momentului dificil prin care trecem.
În același timp cerem guvernului să fie transparent, să comunice mai coerent, și să ia doar măsuri care sunt discutate cu toți actorii politici, economici și sociali. Vom trece de această criză dar contează enorm felul în care o vom face.
Cu cât există mai multă încredere în societate, cu atât sunt mai mari șansele ca pagubele de pe urma situației curente să fie limitate”, au transmis reprezentanții USR.