Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, a comunicat zilele acestea Institutul Național de Statistică, cu mențiunea că „rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2023 – ianuarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2022 – ianuarie 2023) a fost 9,8%”.
Putea fi și mai rău, avertizează Marius Constantin Budăi, deputat PSD și fost ministru al Muncii. În schimb, arată acesta, au fost luate măsuri – de către PSD – pentru ca situația să fie sub control. Sau, cel puțin, să nu se înrăutățească și mai mult.
Într-o postare pe Facebook, Budăi arată că, în lipsa unor măsuri, inflația ar fi fost cu zece procente mai ridicată.
„Acum se vede cât de mult contează măsurile PSD prin care s-a oprit specula la energie și la alimente! BNR ne-a spus ieri că inflația ar fi fost cu aproape 10 puncte mai mare, dacă nu s-ar fi plafonat prețurile la energie și dacă nu s-ar fi limitat adaosul la alimente. Adică în loc de 7,4% cât a comunicat azi INS, inflația ar fi ajuns la 17%!
Practic, la fiecare 100 de lei cheltuiți la cumpărături, românii ar fi plătit încă 10 lei, dacă nu s-ar fi luat aceste măsuri promovate de PSD!
Desigur, că vor mai fi variații mici ale prețurilor, în funcție de sezon, de magazin și de producător. În ianuarie au mai fost variații subunitare la unele produse alimentare, iar la făină, ulei și zahăr chiar au scăzut puțin.
Dar important e că am stabilizat prețurile și s-a oprit specula. Iar astfel am reușit să protejăm puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii”.
Iar BNR spune același lucru, mai „profi”, anume că, „potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei se va mări în prima lună a anului curent şi îşi va relua apoi descreşterea graduală, pe o traiectorie mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2023”.