Fostul ministru al Economiei Claudiu Năsui a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR care a avut loc în Parlament, că bugetul pe anul 2022 este un buget cu cheltuieli „mult sporite”, motiv pentru care urmează ca Guvernul să mărească taxele și impozitele.
De asemenea, Năsui a mai precizat că puterea de cumpărare a românilor „este erodată”, iar Banca Națională se așteaptă ca inflația să treacă de 11% în perioada aprilie-iunie.
„Să creşti taxele asupra românilor când lor le este deja foarte greu este o acţiune complet distructivă şi care va adânci sărăcia în România”, a afirmat fostul ministru al Economiei, potrivit news.ro.
Năsui: „Soluţia nu este să creştem din nou taxele”
Claudiu Năsui a precizat că e nevoie de o reducere a pensiilor speciale care cresc cu 8% în bugetul pentru anul acesta. Totodată, acesta a vorbit și despre PNDL 3, „acest mamut de cheltuieli bugetare care este mai mare decât celelalte două PNDL-uri la un loc.”
De asemenea, fostul ministrul al Economiei a mai afirmat că USR își dorește o reducere a impozitării muncii, adică zero taxe pe salariul minim care să ridice puterea de cumpărare a „celor mai săraci români” și „să crească atractivitatea muncii în România.”
Totodată, Năsui a vorbit despre proiectul Open budget, prin care orice român are posibilitatea de a vedea unde merg banii din taxe și impozite.
„Practic să nu mai gonim românii din România aşa cum o facem acum. (…) Deci dacă aveţi curiozitatea să vedeţi cât va plăti statul român cu pensiile speciale în bugetul din 2022 e suficient să intraţi pe această platformă. Avem MAI, care plăteşte cele mai multe pensii speciale, MApN, Ministerul Muncii şi SRI. Fiecare are o Casă de Pensii prin care plăteşte lucrurile acestea. Putem opri acest lucru, dar trebuie să avem voinţă politică pe care USR o încurajează şi a încurajat-o întotdeauna”, a conchis fostul ministru al Economiei.
În urmă cu două zile, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat că la începutul lunii martie, Executivul va pune la punct mai multe măsuri pentru reducerea inflației, astfel încât să nu ajungă la două cifre, cum a prognozat Banca Națională.
”Taxa pe lux” – sau cum să descurajăm oamenii să aibă succes