Sursă foto: www.digi24.ro
Sursă foto: www.digi24.ro

După ce, acum câteva săptămâni, certificatul verde părea să fie o certitudine, în prezent nu se mai vorbește de el.

Cel puțin nu în Parlament, unde ar trebui duse discuțiile și stabilite reguli clare pentru acesta.

Nici în societate nu se mai aude mare lucru despre acesta. Ba chiar e o relaxare toatlă, la nivel de respectat de reguli.

Petrecere cu peste 100 de persoane, dintre care 4 trebuiau să fie în carantină

A propos de relaxare. S-a întâmplat în acest week-end, într-un club din Vâlcea.

Cele patru persoane care trebuiau să fie carantinate n-au ținnut cont nici de lege, nici de faptul că ar fi putut, cu bună-știință, să omoare pe alții. Așa că s-au ales cu amendă. La fel și colegii de petrecere și agentul economic, care nu ar fi trebuit să dea liber la petrecere.

Cu exemple de genul acesta, de inconștiență crasă, certificatul verde pare mai necesar ca niciodată.

Și nu e vorba doar despre faptul că unii aleg să nu respecte legea și să nu se gândească și la alții, ci și despre varianta Omicron, care se răspândește cu viteză.

Marea Britanie deja a crescut nivelul de alertă din cauza acesteia, de la 3 la 4. Acest nivel indică faptul că ”transmiterea este mare şi presiunea asupra serviciilor de sănătate este generalizată şi semnificativă sau în creştere”.

”Certificatul verde – o bătălie de orgolii în coaliție”, spune Ionuț Moșteanu, purtător de cuvânt USR

Domnul Rafila spune că se lucrează la un proiect, dar nu ajunge nimic pe masa Parlamentului. Suntem în prag de sărbători, dar guvernanții să se gândească și la ce urmează după sărbători. Va veni ianuarie, Europa se pregătește de un nou val al pandemiei, trebuie să fim pregătiți”, spune Ionuț Moșteanu despre situația prezentă.

Într-adevăr, numărul de cazuri a scăzut în România. Dar doar pentru că majoriatea populației a ales să aibă grijă. Să se protejeze. Să se vaccineze.

În condițiile în care, însă, se apropie sărbătorile, cât din această grijă va mai fi activă? Vor fi pesoane care se întorc în țară și care nu sunt, neapărat, vaccinate. Carantina impusă nu se știe cât va fi respectată, ținând cont că se întorc pentru a petrece împreună cu familia și prietenii.

Apoi, concediile. Petrecerile. Îmbulzeala. Furnicarul de lume din magazine, hoteluri, stațiuni.

Este România pregătită pentru un val 5? Este sistemul medical mai dezvoltat decât acum 2 luni, când s-a murit pe capete? Suntem hotărâți că o relaxare este cel mai potrivit lucru în acest moment? Sau introducerea certificatului verde ne-ar da șansa să nu aflăm răspunsul la întrebările de mai sus?

Vedem însă că domnul Rafila a tras frâna de mână, se vorbește din nou de relaxări. Toată Europa are un morcov cât casa de la acest Omicron, numai la noi este o mare liniște. Au pus batista pe țambal pur și simplu în ceea ce privește certificatul verde”, adaugă Ionuț Moșteanu.

Nu știm dacă e doar un joc politic sau parlamentarii au început deja să se gândească la concediu. Cert este că, dacă nu acționează cât mai curând, s-ar putea să ajungem, din nou, la reguli foarte stricte. Doar pentru că unii nu se hotărăsc să acționeze, la momentul potrivit.

Articolul precedentDosar pentru ucidere din culpă în cazul unui copil mușcat mortal de un câine comunitar
Articolul următorMarcel Ciolacu îl susține pe Stănescu la ANRE
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.