Foto: Facebook

Codrin Ștefănescu rămâne fidel(ul) lui Liviu Dragnea, care e de ceva timp închis la Rahova pentru a-și ispăși o pedeapsă definitivă. Între timp, nici Codrin nu mai e cine era, însă pentru că vocea lui Dragnea evident că nu mai înseamnă nimic, fostul secretar general al PSD și-a luat angajamentul să mai anunțe din când în când cum îi e atmosfera de deținut. După vizita pe care Codrin Ștefănescu spune că i-a făcut-o fostului președinte PSD în penitenciar, ieri acesta mai povestește un episod recent, în care Dragnea, uitat de toți și toate, are mesaje de bine de transmis.

Astăzi am fost să-l văd pe Liviu! Dimineață la prima oră, exact cum am primit dreptul la vizită. Am vorbit cu el despre multe lucruri la ordinea zilei. Despre situația PSD sub Ciolacu și gașca sa securistoidă, despre cum au fost înlăturați de pe liste mai mult de o sută de parlamentari PSD, despre inepțiile guvernului -gen închiderea piețelor, despre starea de spirit din societate. M-a rugat să transmit mulțumiri tuturor celor ce i-au scris. În rest, situația lui e neschimbată de data trecută: nu i se dă dreptul la muncă, nu are voie să vorbească cu presa, starea lui de sănătate se înrăutățește în mod constant. Hotărârea instanței nu se aplică în cazul său, nimeni nu ia poziție publică în fața acestui șir de abuzuri, foștii colegi sunt muți ca peștii și dârdâie de frică! V-am promis că vă țin la curent, asta am făcut!”, raportează Codrin Ștefănescu pe Facebook.

Articolul precedentTomac spune că i-a pus pe liber pe Dragnea și Ciolacu
Articolul următorCiolacu îl vede pe Iohannis ca fiind o „flașnetă electorală”