Chiar dacă PNL și PSD sunt într-o coaliție la guvernare, între cele două formațiuni nu este doar lapte și miere.
Pe lângă criticile pe care „adulții” din cele două formațiuni și le aduc periodic, un incident recent a avut loc la Școala de vară a tinerilor din PNL, eveniment în cadrul căruia PSD a primit o „plăcuță suedeză”.
Incidentul a fost comentat aseară de liderul PSD Marcel Ciolacu, la România TV, care a opinat, sarcastic, că este posibil ca reacția micilor liberali să fi fost „un amendament la România Educată”.
Ciolacu a subliniat că ceea ce au făcut tinerii din PNL este „jignitor şi arată o imaturitate”, ba chiar poate fi vorba despre „o problemă internă… când nu ai capacitarea de dezvolta ceva, atunci înjuri”.
Organizația de tineret a Partidului Național Liberal (TNL) a participat la sfârșitul săptămânii trecute la școala de vară „Next Level Leadership”, iar la petrecerea care a urmat dezbaterilor, participanții au scandat de mai multe ori „m…e PSD”, exprimare care a apărut în toată splendoarea pe rețelele de socializare, în câteva filmări. Ulterior, lidera TNL Mara Mareş a cerut scuze partenerilor de guvernare și a promis că protagoniștii vor fi identificați.
„O fi vreun amendament la aia, la legile… la România Educată? Să încerce să-l pună pe hârtie!
E ruşinos ce s-a întâmplat şi preşedinta TNL-ului şi-a cerut scuze şi o felicit pentru că, să ştiţi că să recunoşti o greşeală şi pentru politicieni, dar mai ales pentru cei tineri, este un lucru. (…)
Vă daţi seama că îmi lasă un gust mai mult decât amar tot ceea ce s-a întâmplat”, a spus Marcel Ciolacu la România TV, potrivit Știri pe Surse.