Gabriela Firea îl ceartă pe Nicușor Dan, după ce acesta a tăiat stimulentele financiare pentru cazurile sociale

Senatorul social democrat se întreabă ce destinație vor avea banii care nu vor mai fi folosiți pentru cazurile sociale din Capitală. „Cât de lipsit de umanitate poate fi omul implantat prin minciună și furt de domnii Orban și Barna la Primăria Capitalei? Și unde se duc banii?”

Foto: Facebook

Fostul edil al Capitalei, totodată senator social democrat în prezent, Gabriela Firea, condamnă modul de abordare al actualei administrații a Primăriei Municipiului București. Una din nemulțumirile acesteia este reprezentată de tăierea stimulentelor financiare pentru cazurile sociale. Astfel, remarcă Firea, multe familii riscă să rămână fără venituri, în lipsa acestor stimulente.

Gabriela Firea: „Nu erau bani aruncați pe fereastră, erau fonduri folosite în cel mai util mod de pe pământ”

Mai mult, prim-vicepreședintele PSD observă faptul că pentru Nicușor Dan nu ar conta bunăstarea familiilor defavorizate din punct de vedere financiar, cu atât mai puțin cea a copiilor din acele familii. „Dacă copiii nu sunt o prioritate, dacă familiile nu reprezintă o prioritate pentru o țară sau un oraș, atunci care sunt prioritățile? Îmi pun totuși întrebarea – unde se duc banii, câtă vreme noua administrație spune că nu are bani pentru nimic”, a spus Gabrela Firea, la un post tv.

Firea amintește, de asemenea, că acești bani care ar fi fost aprobați încă de acum trei ani, pe vremea când aceasta încă ocupa funcția de Primar General al Capitalei, considerându-i, de altfel, extrem de utili. „În ceea ce privește femeile însărcinate, nou-născuții, familiile monoparentale și familiile cu probleme financiare care cereau rechizite la început de an, aceste fonduri nu s-au mai dat în ultimele luni. Se renunță la ele. În campania electorală, domnul Dan a promis că nu taie aceste stimulente financiare pentru cazurile sociale”, a mai spus senatorul social democrat, Gabriela Firea, pentru Antena3.

În plus, Gabriela Firea a comentat suplimentar subiectul și pe pagina acesteia de Facebook, întrebându-se, în continuare, unde se duc banii care ar fi putut fi folosiți pentru asigurarea traiului decent pentru familiile defavorizate sau pentru cele cărora li se cuvin aceste stimulente, potrivit fostului primar.

Atunci când avertizam că acesta este Nicușor Dan, viitorul primar și susținătorii săi au sărit ca arși! Nicușor Dan a avut tupeul să spună în campanie că nu va tăia stimulentele, că totul este doar un atac din partea mea. A mințit oamenii în față și a dormit bine noaptea. Abia când a ajuns la primărie, după o campanie ipocrită, s-a constatat că doarme bine și ziua.Măine-poimâine e 28 septembrie și se împlinește un an de când trebuia să curgă lapte și miere în București, să-și faca toată lumea duș cu apă caldă și să aibă salariul de 1400 de euro!Născocelile din campanie, scrise de consultanți ahtiați după bani și în stare să mintă grosolan pentru avere murdară, recitate mecanic de Dl Nicușor, explodează una câte una!

Gabriela Firea, pe Facebook

Citește și: USR PLUS nu se lasă. Vrea dezbaterea moțiunii de cenzură în această săptămână

Articolul precedentAnamaria Prodan:” Eu nu am luat un leu de la Dunărea Călărași! I-am ajutat cu tot”
Articolul următor„Nu USR-ul a câștigat Timișoara, ci timișorenii au ales să riște viitorul lor cu un minuscul necunoscut”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.