Reprezentanții HoReCa din Timișoara i-au transmis o scrisoare deschisă primarului Dominic Fritz, nemulțumiți de măsurile pe care administrația le-a luat, acuzând totodată că aceasta este „incapabilă și depășită de realitatea economică” a Timișoarei, pe care au descris-o ca fiind „murdară, toxică, coruptă, snoabă și exploatată”. Aceste reproșuri vin ca urmare a deciziilor luate de administrația locale, printre acestea aflându-se și majorarea de trei ori impozitul pe clădirile nerezidenţiale. De asemenea, Corina Macri, semnatara scrisorii, a ținut să sublineze faptul că nu USR a câștigat alegerile, ci că timișorenii au vrut să îi pedepsească pe foștii aleși. Cu ce preț, rămâne de văzut.
„De patru ani ne luptăm cu o administrație incapabilă și depășită de realitatea economică a sofisticatului oraș, TIMIȘOARA! Domnule primar Dominic Fritz, v-am susținut cu toată puterea și forța încrederii într-un viitor curat și autentic. Dezamăgirea este cruntă și ne obligă să ne întrebăm cât de mult am fost păcăliți? Mi s-a spus că trebuie să așteptăm 3 ani să recalibrăm această greșeală fatală. Nu pot să cred că am fost atăt de rău păcăliți.
Este foarte adevărat că l-am învins pe bietul domn primar Robu, nicidecum că ați câștigat alegerile unei comunități disperate, dar am fost convinși că veți înțelege că este unica șansă pentru toți de a merge mai departe, timișoreni și exponenți ai unei frustrări inimaginabile, asumându-vă o responsabilitate istorică.
Domnule Dominic Fritz, nu USR ul a câștigat Timișoara, ci timișorenii au ales să riște viitorul lor cu un minuscul necunoscut, căruia i s-au dat mii de credite în alb și astfel au fost sancționate fostele administrații, după mai bine de 30 de ani de debusolare”, a scris Corina Macri în scrisoarea adresată lui Fritz, publicată pe Facebook.
Fritz s-a căsătorit, fostul edil îi trimite DNA-ul pe cap
Aceasta a precizat că vorbește în numele tuturor antreprenorilor români care vor să investească și să dezvolte afaceri de succes în comunitatea locală în care trăiesc.
„Suntem mulți și reali, din păcate autoritățile ne ignoră și ne blochează cu fiecare ocazie. Timișoara se subordonează corporațiilor multinaționale, sfidând și acum în al 13 -lea ceas, inițiativa privată locală. Așa nu putem evolua, ci doar ne raportăm la cifre și statistici, din ce punct al relativității vă convine! Situația urbei noastre este în cădere liberă și tinde spre autodistrugere”, a mai spus reprezentanta HORETIM.
Potrivit Corinei Macri, Timișoara este orașul cu cele mai mari impozite și taxe locale din România. „Toate acestea se întâmplă doar pentru că nu avem coloană verticală și ne ascundem după fiecare interes material minor, în detrimentul unei regiuni cândva de ”frunce”. De mulți ani, fără număr, fiecare consilier local este impulsionat sau motivat prostituant de ieftin, doar pentru a susține decăderea și distrugerea minunatei noastre urbe.
Întelegem să plătim impozite și taxe luxuriante intr-un oraș premium și exclusivist, pe măsura costurilor. Ca în Viena, reperul timișorean de lifestyle, am accepta să plătim aceste impozite exagerate, dacă am beneficia de servicii pe măsură. În realitate știți cum e Timișoara? Murdară, toxică, coruptă, snoabă și exploatată”, se mai arată în scrisoarea deschisă.
Aceștia mai spun că sunt sfidați în ședințele de Consiliu Local, în ciuda faptului că ocupă doar vremelnic acele funcții. „Nu uitați, sunteți atât de trecători în aroganța pe care o abordați! Cum am trecut 30 de ani, vom mai trece încă trei și sper să învățăm cu toții că trebuie să alegem oamenii care ne reprezintă, nu să îi sancționăm pe cei vinovați. Volens, nolens, Timișoara se va dezvolta organic, noi nu vom muri, chiar dacă afacerile noastre sunt grav afectate de decizii iraționale”, au mai transmis reprezentanții HoReCa.
Mai mult, aceștia au subliniat și faptul că Timișoara s-a dovedit că nu are legătură cu administrația Fritz, și speră ca orașul să fie redat timișorenilor. „Nu ne subestimați, am declanșat o revoluție, chiar nu mai contează o grupare politică fără doctrină și respect față de votanții săi”, a concluzionat Corina Macri, în numele HoReCa Timișoara.