Abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu sunt acuzațiile aduse de procurorii anticorupție într-un dosar în care inculpați sunt mai multe persoane cu funcții de conducere din cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Mureș, printre care și fostul director.
Cosmin Rareș Butiulcă este acuzat că ar fi tras sforile pentru angajarea unui coleg din PNL în funcția ce mai înaltă din cadrul Sistemului pentru Gospodărirea Apelor Mureș. La vremea respectivă, pe marginea subiectului a fost un întreg scandal, iar la câteva luni Butiulcă, propulsat tot pe linie de partid la ABA Mureș, a fost destituit.
Fostul director ABA Mureș va fi judecat pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, aceeași acuzație fiindu-i adusă și Adinei Simina Nemet, fost director tehnic și înlocuitor legal al directorului ABA Mureș.
Inculpați în același dosar sunt și Artemiza Irena Buculeu, fost șef a Serviciului Resurse umane, relații cu publicul și administrativ (RURPA), dar și cel care a beneficiat de postul de director la SGA Mureș, Ionuț Ovidiu Cengher, ambii acuzați de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Pe scurt, după ce în februarie 2020 a devenit șef absolut la ABA Mureș, Butiulcă, vicepreședinte al PNL Târgu Mureș, a tras sfori pentru ca directorul de drept al SGA Mureș să fie destituit din post, iar în locul său să vină Cengher, secretar al PNL Mureș. De aici, la ceva timp, după ce cazul a ajuns în presă, Direcția Națională Anticorupție a demarat o anchetă.
„În cursul anului 2020, inculpații Butiulcă Cosmin-Rareș și Nemet Adina-Simina, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul șefei Serviciului Resurse umane, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi dispus angajarea, prin detașare (prelungită până la 9 luni), și numirea temporară a inculpatului Cengher Ionuț-Ovidiu pe postul de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, în condițiile în care acesta nu ar fi avut niciun fel de experiență în acel domeniu și nici nu ar fi îndeplinit condițiile de ocupare a acelui post. Anterior, inculpatul Cengher Ionuț-Ovidiu își desfășurase activitatea în cadrul unui birou parlamentar.
Demersurile de angajare a inculpatului Cengher Ionuț-Ovidiu pe postul respectiv s-ar fi derulat foarte rapid, pe durata a doar trei zile (10-13 februarie 2020), perioadă în care ar fi fost eliberat și postul de director al S.G.A. Mureș (prin emiterea de către directorul A.B.A. Mureș a unei decizii prin care titularului de la acea vreme i s-a schimbat funcția din cea de director al S.G.A. Mureș în cea de inginer șef la S.G.A. Mureș).
Prin faptele descrise anterior, ar fi fost produs un prejudiciu bugetului A.B.A. Mureș în sumă totală de 89.111 lei, reprezentând suma veniturilor încasate de către inculpatul Cengher Ionuț-Ovidiu. Administrația Bazinală de Apă (A.B.A.) Mureș nu s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, se arată într-un comunicat de presă.