Răspunsul este, așa cum era de așteptat, cu schepsis. Practic, într-adevăr, Dan Barna s-a aflat în mijlocul celor ce protestau ieri în Piața Victoriei împotriva legii carantinării. Teoretic, Barna s-ar fi aflat acolo dintr-o pură întâmplare, în dorința de a străbate zona pe jos, într-o plimbare duminicală. Și dacă tot era acolo, de ce să nu profite un pic de situație și să răspundă și câtorva întrebări din partea celor aflați la protest? Că doar cetățeni ai țării sunt și ei.
Nu, pentru Dan Barna nu a contat nici că cei prezenți acolo, în număr destul de mare, de altfel, nu purtau măști, astfel că riscul infectării era destul de mare, și nici faptul că prezența lui, în calitate de lider al uneia dintre cele mai mari formațiuni politice, avea să dea un semnal greșit electoratului. Barna a profitat de situație și a făcut baie de mulțime.
Vigilent cum îl știm, Ludovic Orban nu a scăpat ocazia și i-a reproșat liderului USR următoarele:
„Cred că am arătat că suntem dispuşi la sacrificii şi că suntem dispuşi să renunţăm la o serie de lucruri. Nu putem renunţa la ceea ce ne conferă nouă identitate, nu putem renunţa la nişte lucruri care sunt fundamentale în activitatea noastră politică.
Adică există o limită în discuţii şi în negocieri, iar o astfel de chestiune, după ce discuţi cu mine despre posibile înţelegeri pe plan local, să dai tură prin Piaţa Victoriei şi să spui că Guvernul Orban a pierdut pandemia de sub control, să spui că planul nostru economic este, de fapt, un plan electoral şi că România are nevoie de un adevărat plan economic, nu este cea mai bună formă de a purta negocieri. Nu cred că este momentul ca din motive egoiste sau din dorinţa de a câştiga nişte voturi această formă de colaborare să fie afectată.”, a declarat Orban, potrivit celor de la News.ro.
Moment la care, Barna răspunde, de data aceasta, pe Facebook:
„În acest weekend am fost la Sibiu, în circumscripție. Am revenit în București cu mașina familiei, pentru o întâlnire pe care o aveam programată, alături de Dacian Cioloș, la Guvern cu premierul Orban, pentru a continua discuțiile despre o soluție pentru București, prin care Gabriela Firea și ceilalți primari PSD de sectoare să se mute din birouri pe pereții cu tablourile foștilor primari.
Soția m-a lăsat la Guvern plecând acasă cu mașina. După întâlnire, am decis să plec pe jos spre casă, în loc să chem un taxi, pentru plăcerea unei plimbări și ocazia de a trece pe la târgul de la Muzeul Țăranului Român.
Am traversat deci prin Piața Victoriei, drumul firesc spre casă. M-am oprit câteva minute să răspund unor întrebări ale unor cetățeni, după care mi-am continuat drumul”, explică pe larg Dan Barna.
Șeful USR concluzionează: ”Nu am fost la protestul din Piața Victoriei. Nu aveam ce să caut acolo. Nu împărtășesc în niciun fel convingerile acelor oameni. Am trecut prin Piața Victoriei în drum spre casă, după întâlnirea cu premierul de la Palatul Victoria”, a declarat Dan Barna, liderul USR.