Au trecut deja 25 de ani. Printre victimele grupurilor de
mineri care au pus stăpânire pe capitală pe 14 iunie 1990 au fost și
câteva sute de siderurgiști și navaliști din Galați, care să fuseseră
instigați printr-un manifest al FSN să meargă la București pentru a-l
apăra pe președintele Ion Iliescu. Trebuia să facă scut în fața
„bandelor legionare” care atacau Capitala pentru o „întoarcere la
dictatura facistă”. Manifestul FSN îndemna și la izgonirea din țară a
„ciocoilor pribegi” Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. În seara zilei de 13
iunie, când din Valea Jiului au plecat spre București trei garnituri de
tren pline cu mineri, din Galați a plecat un prim tren cu siderurgiști
și era pregătit să ia drumul Capitalei și un al doilea tren. În zorii
zilei de 14 iunie, siderurgiștii gălățeni care perindau străzile din
București au fost ciomăgiți de grupurile de mineri, pentru că, nefiind
dotați cu salopete și lămpașe, nu păreau să facă parte din „forțele
conștiente și responsabile”, pe care Iliescu le chemase să apere
„democrația atât de greu cucerită”. Pe 14 iunie, „minerii” gălățeni au
fugit din Capitală, fiecare cum a putut, pentru că nu li s-au mai pus
trenuri la dispoziție.
Mineriada de pe 13-15 iunie 1990 a fost probabil aplicația finală
prin care Ion Iliescu încerca să-și consolideze rezultatul obținut la
alegerile din „Duminica Orbului”. Procentele obținute pe 20 mai de Ion
Rațiu și Radu Câmpeanu nu reprezentau un pericol, dar îl deranja
fenomenul Pieței Universității, pe care regimul Iliescu a hotărât să-l
demonteze prin intervenții violente ale forțelor de ordine, camuflate cu
imaginile specifice comunismului primar, cu „detașamentele
muncitorești” care fac ordine.
Un prim detașament a fost grupul de
aproximativ 200 de muncitori care în dimineața zilei de 13 iunie a
pătruns în clădirea Institutului de Arhitectură strigând „IMGB face
ordine” și acuzând că cei de la Liga Studenților sunt vinovați pentru
cele petrecute în Piața Universității. Era doar începutul, miza
importantă fiind reacția marilor bazine muncitorești, în primul rând
Valea Jiului. „Citadela muncitorească” de la Galați a intrat în cărți
prin combinatul siderurgic Sidex, care avea pe atunci 28.000 de
salariați și era un fief al FSN. Se miza probabil pe prezența la
București a unor grupuri masive de siderurgiști care să strige „Sidex
face ordine” și chiar să facă „ordine”, cot la cot cu minerii. Oricum,
nu e deloc întâmplător faptul că în timp ce trei trenuri plecau din
Valea Jiului spre București, în Gara Galați erau două garnituri cu
aceeași destinație: mineriada!
„Bandele legionare devastează Bucureştiul!”
În
cursul zilei de 13 iunie 1990, pe platforma siderurgică a fost
distribuit un manifest instigator, intitulat “foaie specială” şi editat
de “Gazeta Noastră”, ziarul FSN Galaţi, coordonat de deputatul FSN
Daniela Buruiană, care a trecut ulterior la PRM.
Era un manifest
format A4, faţă/verso, pe care erau tipărite câteva îndemnuri de mare
impact. Era descrisă situaţia de criză în care s-ar afla preşedintele
Ion Iliescu, din cauza asediului bandelor legionare: „Preşedintele ales
al României, Ion Iliescu, în PERICOL!”; “Bandele legionare devastează
Bucureştiul!”; „Încercare de întoarcere spre dictatura fascistă!”.
Pericolul
în care se afla Iliescu era accentuat printr-o întrebare retorică, ce
sugera că Poliția este depășită de situație: “De ce Poliţia nu îşi face
datoria?”. Ca în orice manifest instigator era sugerată și soluția, ca
gălățenii să se înroleze în detașamente ad-hoc care să-l apere pe
Iliescu, dar de această dată tonul era imperativ: “Gălăţenii pleacă spre
Bucureşti!”
„Raţiu şi Câmpeanu, afară din ţară”!
Manifestul
FSN Galați avea și câteva indicații cu privire la cei care ar fi fost
în spatele tentativei de instaurare a „dictaturii fasciste” și ar fi
trebuit eliminați.
Lista scurtă cuprindea trei nume: Coposu, Rațiu
și Câmpeanu. Textul de pe verso, intitulat “cine sunt instigatorii?” era
cât se poate de explicit: “Ciocoi pribegi şi înfumuraţi au venit să ne
înveţe democraţia. Au venit şi cu bancnote verzi, crezînd că România e
de vînzare. S-au găsit şi vînzătorii de ţară, intelectualii care pînă
mai ieri îi cîntau în strună lui Ceauşescu. Au apărut şi profitorii de
moment, unii extrem de bronzaţi. După încercarea de rebeliune legionară,
care urmărea să răstoarne preşedintele ales al României, ne punem
întrebarea: asta să fie democraţia pe care Raţiu, Câmpeanu şi Coposu vor
să ne-o impună? Concluzia e una singură: Raţiu şi Câmpeanu – afară din
ţară!”.
Democrația originală a partidului lui Ion Iliescu lăsa loc
și unor acțiuni mai puțin violente, strângerea de semnături pentru
expulzarea lui Ion Rațiu și Radu Câmpeanu. „La sediile FSN Galați s-au
deschis registre pentru strângerea de semnături a celor ce doresc
expulzarea din țară a lui Rațiu și Câmpeanu”, se spunea în finalul
manifestului.
Prefectura Galați a organizat trenurile cu „mineri”
Manifestul a fost răspândit în special pe platforma combinatului
siderurgic, dar și în Șantierul Naval și în oraș. Tonul instigator a
avut un puternic impact printre siderurgiştii de pe platforma Sidex,
mulţi dintre aceștia manifestându-şi dorinţa de a merge la Bucureşti.
Aprobarea
învoirilor a fost dată de conducătorii locurilor de muncă, care aveau
la rândul lor acceptul șefilor. Siderurgiștilor li s-a și spus, de către
maiștri și lideri de sindicat, că în Gara Galaţi erau pregătite două
garnituri speciale, care urmau să îi transporte la Bucureşti. Primul
tren urma să plece în după amiaza zilei de 13 iunie, la ora 18,30, iar
al doilea în jurul orei 20,30.
La
Galați, nici astăzi, după 25 de ani, nu vrea nimeni să vorbească despre
ce s-a întâmplat pe 13 iunie, cine a organizat deplasarea la București,
cine a ordonat și a semnat documentele pentru punerea la dispoziție a
celor două garnituri. De-a lungul anilor, au ieșit la iveală detalii
care puse cap la cap au dus la concluzia că de asigurarea trenurilor s-a
ocupat Prefectura Galați. Pe atunci, prefect al Galațiului era Nicolae
Beuran, fost activist PCR, care în august 1989 fusese transferat de la
Județeana PCR Cluj în funcția de secretar la Comitetul Județean PCR
Galați.
Trecuse cu brio și testul „perestroikăi” din decembrie 89,
devenind revoluționar, fiind deţinător al certificatului Seria LRM-B nr
1735. Subprefect era Traian Mândru, fost director al Fabricii de Armare
din Șantierul Naval, care a părăsit șantierul pe 20 ianuarie 1990, când a
avut loc o revoltă a navaliştilor și au fost izgoniţi din şantier toţi
foştii directori. Și Traian Mândru a ajuns revoluționar, fiind
deţinătorul certificatului Seria LRM-M nr 1198. Cei doi s-au ocupat de
organizare. Subprefectul Traian Mândru a fost cel care i-a telefonat
directorului de atunci al Șantierului Naval, Ion Mocanu, pentru a-i
spune că sunt pregătite cele două trenuri pentru deplasarea la
București.
Însă Mocanu a răspuns că nu e de accord cu deplasarea
unor navalişti în Capitală, pentru că oamenii vin la şantier ca să
muncească. Mocanu făcea parte din FSN, ca și Beuran și Mândru, era din
aceeași tabără politică, servea „doctrina”, însă refuzul său avea
legătură cu faptul că dacă accepta deplasarea la București risca o
revoltă a navaliștilor care tocmai dăduseră afară toți foștii directori
și nu le era greu să mai dea jos încă unul. Însă printre siderurgiştii
din tren s-au aflat şi salariaţi de la secţiile Ajustaj, Tinichigerie,
Mecanică şi Amenajări, de la Şantierul Naval, care au plecat la
mineriadă la îndemnul prietenilor, vecinilor sau rudelor.
Luați la șuturi de mineri
În
cele din urmă, unicul tren cu „mineri” plecat din Galați a ajuns în
Gara de Nord în jurul orei 22,30. La coborârea pe peron au primit
pachete cu pâine caldă, salam, brânză cu roşii, după care li s-au dat
indicaţiile despre cum ar trebui să participe la restabilirea ordinii în
Capitală.
Au plecat pe străzi, dar cei mai mulţi dintre ei au avut
parte de peripeţii. “Am plecat în grupuri şi am luat-o unii spre centru,
la Piaţa Universităţii, alţii spre Televiziune, unde auzisem că este
mai greu. Dimineață, în zori, ne-am întâlnit pe străzi cu grupuri de
mineri, care au crezut că suntem grupuri de adversari ai lor, pentru că
noi nu eram îmbrăcaţi ca ei, în salopete, cu căşti de protecţie şi
cizme, noi eram cu hainele noastre, de oraş. Pe atunci erau la modă
tricourile <Lacoste>, cu dungi late. Am încercat să le explicăm,
dar nici nu au vrut să ne asculte. Au sărit la noi, la bătaie, ne-au
luat la şuturi. Am fugit, ne-am rupt din grupuri. Care mai aveau rude
sau prieteni prin Bucureşti s-au adăpostit. Mulţi ne-am întors în gară
şi am plecat cu primul tren şi am coborât la Ploieşti, la Buzău, numai
să fugim din Bucureşti”, ne-a povestit Victor Cruceanu, unul dintre
navaliștii care au participat la mineriadă.
Dosarul mineriadei: plângere în 97, declarație în 2007
După mineriadă nimeni nu a mai avut chef să vorbească la Galați
despre acest episod. Cei care au fost ciomăgiți de mineri nu prea au cu
ce să se laude. Cel mult ar putea să acuze șefii că nu le-au spus că
trebuia să meargă la mineriadă nespălați, nebărbieriți și îmbrăcați în
salopete cu praf de cocs, nu în tricouri „Lacoste”.
Nici cei care au
organizat deplasarea la București nu au motive să zgândăre un subiect
penal. În 1997, un gălățean, Sterian Munteanu, a depus la Parchetul
General o plângere penală prin care se cerea anchetarea modului în care
gălățenii au fost instigați să participle la o mineriadă.
Inițial
procurorul de serviciu a refuzat să înregistreze plângerea. „Era o
doamnă procuror care după ce a citit plângerea a spus că nu poate să o
înregistreze, pentru că în cazul acelui manifest era vorba de libertatea
de opinie, de libertatea presei. Mi-a și spus <ce vreți, să nu mai
lăsăm lumea să scrie?>. Am insistat și i-am spus că ce scria acolo nu
era articol de presă, era instigare la violență împotriva unor persoane
clar menționate, Ion Rațiu și Radu Câmpeanu, care la vremea aceea erau
parlamentari, demnitari ai statului roman. Abia atunci a înregistrat
cererea. Mi-a dat un număr de înregistrare, dar eram convins că hârtia
aia o să fie închisă într-un fișet. După zece ani, în primăvara lui
2007, am avut surpriza să fiu invitat la Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Galați, unde era un procuror din echipa domnului Dan Voinea, care
m-a rugat să dau o declarație. Faptul că am dat o declarație la zece ani
de la depunerea plângerii spune totul despre cum se încearcă frânarea
cercetărilor în Dosarul mineriadei. Episodul de la Galați este minor.
Măcar în ceea ce s-a întâmplat la București să se facă lumină”, ne-a
declarat Munteanu.