Sursa foto: Facebook/ Nicolae Ciucă ( captură video)

Vicepreședintele social-democrat Gabriel Zetea a precizat, la RFI, că relația dintre Ciucă și Ciolacu este una bazată pe respect reciproc, iar faptul că liderul PSD a vorbit înaintea șefului Guvernului nu a avut ca și scop punerea în umbră a premierului.

Zetea l-a lăudat pe președintele PNL, afirmând că este un „partener corect al PSD”, iar relația dintre Ciucă și partidul condus de Marcel Ciolacu este una bazată pe încredere și respect.

„Primul-ministru Ciucă a fost un partener corect al PSD și uite la momentul la care a fost ales președinte al PNL cât de repede s-au mișcat deja lucrurile”, a declarat vicepreședintele social-democrat.

Zetea: „Am avut piedici acolo legat de obiecțiile pe care de fiecare dată le-a avut domnul Cîțu”

De asemenea, acesta a amintit că măsurile propuse de PSD au fost discutate în coaliția de guvernare timp de două luni, precizând că Florin Cîțu a fost cel care a încetinit adoptarea acestui program. Cu toate acesta, venirea lui Ciucă la conducerea PNL a venit cu o schimbare importantă în ceea ce privește comunicarea în coaliția de guvernare.

„PNL a luat o decizie în interiorul său și noul președinte al PNL care se confundă cu persoana primului-ministru au achiesat extrem de repede la aceste propuneri, pentru că și ei au înțeles că românii nu mai au răbdare”, a spus Zetea.

Întrebat de ce Marcel Ciolacu a plecat atunci când șeful Executivului a început să vorbească, vicepreședintele PSD a precizat că nu știe.

„Nu știu, o fi fost… până la urmă, n-a fost o regie, probabil, foarte bună așa cum a fost prezentat programul respectiv, dar nu cred să se pună problema de a exista intenții ascunse, ba din contră, există o relație bazată pe respect reciproc între PSD și primul-ministru, domnul Ciucă”, a concluzionat Gabriel Zetea.

Reamintim că liderii coaliției de guvernare au prezentat, luni seară, pachetul de măsuri sociale și economice „Sprijin pentru România”, menit să-i ajute pe români în această perioadă dificilă.

Premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă a prezentat, pe larg, soluțiile găsite de coaliția PNL-PSD-UDMR.

Citește și: Coaliția de guvernare livrează. Planul „Sprijin pentru România” intră în linie dreaptă

Articolul precedentAtenție, șoferi! Se modifică viteza de circulație pe drumurile expres
Articolul următorPreședintele PSD nu mai vrea contre politice, dar îi critică pe cei din opoziție
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.