Sursa foto: Dacian Cioloș/Facebook
Sursa foto: Dacian Cioloș/Facebook

Conform informațiilor apărute în presă ieri, 12 aprilie, Dacian Cioloș ar pregăti un nou partid.

Inițiativa ar veni și în condițiile în care fostul lider a demisionat, în urmă cu două luni de la șefia USR, dar a rămas simplu membru.

În momentul în care a fost întrebat dacă își lansează un nou partid, Cioloș a evitat un răspuns

Potrivit unor surse din USR, Cioloș ar fi încercat să convingă foști parlamentari PLUS să-l urmeze. Cu toate acestea, doar câțiva din cei 20 ar fi decis să-l urmeze.

Conducerea USR ar fi aflat de planurile lui Cioloș și ar fi avut discuții cu liderii de filiale proveniți din PLUS să nu-l urmeze, arată G4 Media.

”Din toată discuția provocată ieri cu „Cioloș își face partid”, am reținut, în primul rând, dificultatea multora de a trece dincolo de mitul tătucului care administrează organizații colective pe persoană fizică”

Și, poate, nevoia altora de a avea pe cineva care să le poarte stindardul, de a-și asuma vorbe și fapte în numele lor. Așa cum alții nu concep că pot fi utili și eficienți chiar și atunci când nu mai sunt șefi sau nu controlează direct și nemijlocit o organizație, fie aceasta partid, ONG sau altă formă asociativă. Reflexul acesta de „partidul meu”, „ONG-ul meu”, „guvernul meu” riscă să ne țină conștiințele înlănțuite la peste 30 de ani de la căderea comunismului”, a scris Cioloș pe contul de socializare.

De asemenea, politicianul a insistat asupra faptului că nu își dorește ”un partid al său”, ci să lucreze, cu încredere reciprocă, cu oameni cu care poate împărtăși obiective comune asumate. În plus, aceste persoane trebuie să facă efortul de a înțelege obiectivele lui Dacian Cioloș.

Cred că această comunitate în care trăim – țara noastră – poate evolua în bine prin acțiunea comună, coordonată, bazată pe încredere cultivată a unor indivizi asumați”, a conclus politicianul într-un text postat astăzi, 13 aprilie, pe contul de Facebook.

Articolul precedentPrimăriile orașelor vor contribui financiar la dispariția rablelor de pe domeniul public
Articolul următorNicolae Ciucă avertizează: Trebuie să fim pregătiți pentru o criză de durată
Jurnalist full-time / Pesimist part-time