Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a dat în judecată statul şi cere daune morale şi materiale de 10,5 milioane de euro.
Avocatul lui Mircia Gutău, Octavian Fieroiu, a declarat pentru Mediafax că a intentat acţiune în instanţă împotriva statului român pentru daune materiale şi morale „ca urmare a deciziei de achitare în urma executării pedepsei de 3,6 ani închisoare. Din aceasta s-au executat, în parte, 851 de zile. A fost condamnat pentru luare de mită (…) S-a omis un amănunt. La acel flagrant organizat primarul nu a fost prezent. Era la Primărie”.
Potrivit avocatului, „în această perioadă a fost calvarul pe care nimeni nu şi-l poate imagina. Întreaga plajă de orori”. „Am formulat această acţiune pentru drepturile care i se cuvin. În toată perioada detenţiei, orice om de rând realizează un venit, dacă e arestat nu. Imaginea a fost distrusă. Am cerut daune morale pentru suferinţă şi umilinţă şi pentru distrugerea reputaţiei şi imaginii la care orice om are dreptul. Am cerut 10 milioane de euro daune morale şi 500.000 de euro, daune materiale”, a declarat Octavian Fieroiu.
El a spus că acţiunea a fost deschisă la Tribunalul Vâlcea. Mircia Gutău şi fostul său adjunct, Nicolae Dicu, au fost condamnaţi, pe 27 ianuarie 2010, de instanţa supremă, la câte trei ani şi jumătate de închisoare cu executare, perioadă din care le-a fost scăzut intervalul de timp în care au fost ţinuţi în arest preventiv. Gutău şi Dicu au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie că, în perioada aprilie – iulie 2006, ar fi pretins 50.000 de euro, de la denunţătorul Constantin Popescu, patronul firmei Rovimet, pentru a-i elibera acestuia un certificat de urbanism. Nicolae Dicu a fost prins în flagrant delict de procurorii DNA în 6 iulie 2006, când Popescu îi dădea 25.000 de euro, iar Mircia Gutău a fost arestat cinci zile mai târziu. Cei doi au fost eliberaţi, pe 10 noiembrie 2006, de magistraţii Curţii de Apel din Alba Iulia.