Premierul Florin Cîțu i-a avertizat, public, pe miniștrii cabinetului său că vrea performanță și eficiență.Mai mult, că la jumătatea anului va fi o evaluare cu „mandatele pe masă”. Declarațiile au fost făcute, sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă , la Palatul Victoria, când a încercat să demonteze câteva dintre informațiile cu privire la buget.
„Vreau performanță și eficiență și anunț miniștrii că la jumătatea anului vom face o evaluare în privința execuției bugetare. Pentru că eu am mai văzut acest film în anii trecuți. Am fost de acord să mărim bugetul, dar vreau să văd și performanță și acea reformă a companiilor de stat”, a spus premierul.
Cîțu a precizat că au fost plafonate cheltuielile salariale la nivelul anului 2020 la toți operatorii economici, iar ministerele au timp până la jumătatea anului să înceapă reformele. Acesta a adăugat că deși a solicitat programe de restructurare pentru companiile de stat, nu a primit niciun răspuns.
Premierul a subliniat că îi „anunţă pe toţi” că nu va aştepta până la jumătatea anului să îi spună că nu au făcut aceste reforme. „Nu, au timp până la jumătatea anului să înceapă programul de reformă pentru a avea bugetele suplimentate”, a susţinut Cîţu.
Sunt bani mai mulți la Sănătate
Premierul a spus că bugetul se axează pe investiții, pentru care sunt alocați 61,4 miliarde de lei, reprezentând 5,5% din PIB. În privința bugetului Ministerului Sănătății, Florin Cîțu a anunțat că instituția primește 11,4 miliarde de lei. Asta în condițiile în care execuția de anul trecut a fost de 10,7 miliarde de lei. „Nu poți ieși în spațiul public și să spui că sunt bani mai puțini bani pentru Sănătate”, a spus prim-ministrul. Sindicaliștii din sănătate au protestat față de alocarea bugetară acordată sănătății în acest an.
De altfel, în privința salariilor bugetarilor, premierul a precizat că anvelopa salarială este 109,5 miliarde de lei, iar sporurile sunt de 9,8% din această anvelopă.