Agenția Națională de Integritate anunță că, în urma unor verificări, inspectorii instituției au constatat existența unor diferențe nejustificate între averea dobândită și veniturile realizate în cuantum total de 31.602.501 lei în cazul a două persoane.
Una dintre acestea, chiar o judecătoare care în prezent soluționează dosare la Tribunalul București, care acum, în urma raportului întocmit de ANI, ar trebui să de explicații în fața unei comisii.
Potrivit unui comunicat ANI, judecătoarea Gabriela Cristina Mazilu nu prea poate justifica suma totală de 30.388.515 lei, în perioada exercitării funcției publice de magistrat, în condițiile în care anterior a fost fost judecător în cadrul Judecătoriei Sector 4.
În același timp, ANI precizează că o diferență nejustificată de bani în perioada exercitării funcției publice a fost descoperită și în averea lui Ionuț Victor Nicoreșteanu, care este funcționar public cu statut special în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. În cazul acestuia, suma ar fi de 1.213.986 lei.
Din ce detaliază ANI, a fost sesizată Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel București, „în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate” de către cei doi.
„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, transmite ANI.