Tichete educaționale pentru copiii care provin din medii devaforizate, pentru a-i ajuta să meargă la grădiniță și la școală.

Este vorba despre un program care se va implementa în următorii patru ani, după ce ieri, în ședința de Guvern a fost aprobată o hotărâre în acest sens.

Așa cum a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, tichetele educaționale sunt susținute de „o finanțare sută la sută din fonduri europene” și au o valoare de 500 lei, sumă care se va acorda o dată pe an, pentru procurarea de materiale școlare și îmbrăcăminte.

Ministrul Adrian Câciu a precizat, la finalul ședinței de Guvern, că este „un program care vizează 410.000 de copii, circa 410.000 de copii anual, care provin din familii cu venituri reduse. Pentru preșcolari condiția este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 lei, iar pentru elevii din ciclul primar și gimnazial, 50% din salariul minim brut”.

Totodată, acesta a mai arătat că totul va fi digitalizat, urmând ca părinții să depună o simplă cerere la școală, iar mai departe analizarea solicitărilor și transmiterea în teritoriu a cardurilor se va face prin intermediul Ministerului Educației, inspectoratelor școlare, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Ca termen, sperăm ca la jumătatea lunii noiembrie toate aceste carduri să fie încărcate. Actul normativ prevede 45 de zile depunerea cererii, 45 de zile de la începerea cursurilor, deci, undeva la finalul lunii octombrie să fie depuse aceste cereri”, a mai detaliat ministru Câciu.

Și pe pagina de Facebook a Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene s-a explicat că, în total, sunt alocate fonduri europene în valoare de 120 milioane euro, din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. S-a făcut și un calcul, anume că suma va fi împărțită la „aproximativ 410.000 copii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial”.

Fondurile alocate de Uniunea Europeană vor contribui la reducerea abandonului școlar și, implicit, la îmbunătățirea perspectivelor de dezvoltare pentru fiecare copil în parte”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

Articolul precedentJudecătoare de la Tribunalul București, avere nejustificată de peste 30 de milioane de lei
Articolul următorJudecătoare de la Tribunalul Suceava, arestată pentru mai multe infracțiuni, inclusiv deținere de droguri pentru consum