Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone va inaugura Zona Sebastian, o zonă ce a fost transformată din pârloagă într-un spațiu verde, cu locuri de relaxare, dar și de joacă. Deja locuitorii l-au „acaparat” și l-au comparat cu Aleea cu fântâni de la Palatul Parlamentului, semn că ceea ce s-a făcut sub directivele primarului Piedone și-au atins scopul.
„Am fost la o previzionare a unei recepții care va avea loc miercuri. Am vrut să o văd pe zi, iar miercuri (n.r. 15 septembrie) o vom inaugura pe timp de noapte să vedem și iluminatul din acea zonă. Am redat populației din zona Sebastian peste 2.000 de metri pătrați de spațiu verde. Am plantat peste 85 de arbori și 600 de arbuști pereni”, a declarat Cristian Popescu Piedone pe pagina sa de Facebook.
De altfel, acesta a ținut să sublinieze că Sectorul 5 a mai făcut un pas spre civilizație, iar copiii deja se bucură de noile locuri de joacă și „pășesc pe tartan, nu prin praf și colb”, așa cum se întâmpla în trecut.
„Sincer, peisajul este frumos! Îmi place! Îmi place să privesc seniorii pe bănci, la sosea! Îmi place să văd bunici care isi plimbă nepoții! Îmi place să văd familii fericite! Și le multumesc tuturor celor care au făcut posibil acest loc”, a mai spus Piedone.
Nici șoferii nu au fost uitați, fiind create 150 de locuri de parcare, dintre care 60 sunt „nou-nouțe”, iar la „solicitarea publicului”, care a fost prezent la previzionare, în zonă vor fi montate și două toalete, una ecologică și una inteligentă. Ba mai mult, pentru a tăia elanul rău-voitorilor și a preveni eventualele distrugeri, „promenada Sebastian” va beneficia de pază 24 de ore din 24.
„Vom întrece celelalte sectoare”
Cei care s-au aflat la plimbare nu doar și-au arătat mulțumirea pentru pașii spre normalitate, dar au afirmat că alături de primarul Cristian Popescu Piedone, Sectorul 5 are mari șanse să întreacă celelalte sectoare, la frumusețe.
„Este singurul om care a dovedit că pe unde a trecut a lăsat ceva în urmă. Așa cum a lăsat la Sectorul 4, așa sper că noi,în Sectorul 5, vom întrece celelalte sectoare ca frumusețe”, și-a arătat optimismul unul dintre cetățenii din sectorul ce în urmă cu vreme părea uitat în timp.
„Până acum niciun primar nu ne-a făcut așa ceva. Dl Piedone parcă ne-a readus la viață. De drag ieșim acum afară, seara, ne mai plimbăm. Îi mulțumim din tot sufletul pentru tot ce a făcut”, a spus o doamnă ce se afla în zonă. Aceasta a fost completată de o alta, care nu doar a mulțumit pentru normalitatea de care se poate bucura chiar în Sectorul 5, dar a făcut comparație cu o altă zonă reper pentru Capitală. „Este absolut încântător. A luat atitudine și din urâțenia plină de gunoaie, care era aici, a făcut ceva de mă simt ca în centrul, vis-a vis de Parlament, pe Aleea cu fântâni. Este minunat”.
Primarul Cristian Popescu Piedone pune la punct zona Iacob Andrei