Fostul deputat PSD Liviu Pleșoianu intervine în scandalul în care este implicat premierul Florin Cîțu, după ce s-a aflat că acesta din urmă a fost încarcerat pentru două zile în SUA în urmă cu 20 de ani, după ce a fost prins băut (sau drogat) la volan.

După ce foștii săi colegi social democrați i-au cerut imperativ lui Klaus Iohannis să ia măsuri, Liviu Pleșoianu are o altă abordare, sarcastică.

Într-o postare pe Facebook, fostul deputat care nu a mai reușit să intre în Parlament din partea Partidului Ecologist Român, subliniază în stilul său caracteristic că la mijloc e o greșeală, pe principiul „ale tinereții valuri”. Cumva, cele scrise de Pleșoianu parodiază explicațiile Alinei Gorghiu, care sublinia ieri – tot pe Facebook – că mulți au făcut „greșeala asta în tinerețe”.

NU frângeți aripile unui copil! La doar 29 de ani, niciun băiețel nu e responsabil pentru faptele lui! NU ucideți visurile unui puști! Ce copilaș inocent de doar 29 de ani nu s-a mai urcat din când în când la volan după ce a băut sau prizat zdravăn? NU fiți distrugători de destine! N-ați avut și dvs. 29 de ani, n-ați fost nicicând copii?”, se arată în postarea lui Liviu Pleșoianu.

Anterior, Pleșoianu avea propria explicație despre episodul Cîțu din țara tuturor posibilităților: „Ambasada SUA își reafirmă susținerea pentru destoinicul premier Cîțu și condamnă regretabila eroare de condamnare. Justiția americană, aflată temporar sub influența „ciumei roșii”, l-a trimis la închisoare pe bietul „tânăr” de doar 29 de ani pentru fapte care nu îi aparțin. Cel mai probabil, adolescentul de 29 de ani Cîțu a fost controlat mental de spionii ruși, care i-au folosit corpul fără voia sa. Astfel, victima Cîțu a băut/consumat fără să știe ce și cât, apoi a condus fără să știe de ce și unde. E o nouă acțiune infamă a dușmanilor democrației, care întărește necesitatea sporirii efectivelor militare americane în România. Românii trebuie apărați de forțele destabilizatoare, astfel încât să nu pățească ce a pățit destoinicul premier Cîțu în perioada inocentei sale copilării, la frageda vârstă de 29 de ani!”.

Articolul precedentLa Galați, pe malul Dunării, apa potabilă devine „marfă de lux”. Operatorul Apă Canal SA a avut anul trecut un profit de 9 milioane de lei
Articolul următorPrimarul Sectorului 5 îi sprijină pe bucureștenii din blocul afectat de un incendiu puternic