Campaniile de imunizare a copiilor sunt în pericol de a mai fi realizate, avertizează medicii de familie din România, care afirmă că au apărut erori de înregistrare a vaccinărilor efectuate în această ultimă săptămână, potrivit digi24.ro. Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) a transmis un comunicat de presă în care atenționează asupra existenței unor probleme cu noul registru național de vaccinare, istoricul de imunizare al unora dintre copii dispărând.
Vaccinarea copiilor naște probleme
Din această cauză, devine practic imposibilă înregistrarea noilor vaccinuri făcute în cabinetul medicilor de familie, care nu mai pot continua campaniile de imunizare.Societatea Naţională de Medicină Familiei (SNMF) avertizează că problemele au apărut după transferul datelor şi punerea în funcţiune a noului Registru Electronic Naţional de Vaccinare. Potrivit SNMF, este imposibilă introducerea în sistem vaccinurile efectuate curent, istoricul vaccinal al copiilor nefiind preluat în unele cazuri.
„În data de 1 iulie 2022 a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu data de 1 iulie 2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID-19”, a comunicat SNMF. SNMF a apreciat unificare a celor două registre, dar afirmă că odată cu punerea în aplicare a procedurii au apărut problemele. Medicii de familie au observat dispariția istoricului de vaccinare pentru foarte mulţi copii, care era înregistrat în RENV copii.
În lipsa acestui istoric, medicii de familie nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le fac în cabinet
„Imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat. Practic, din perspectiva autorităţilor, un copil care nu are un vaccin înregistrat nu este vaccinat. Pe de altă parte, dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifica în faţa autorităţilor că a folosit respectivul vaccin, rămâne cu el pe stoc şi nu mai poate solicita alte doze de vaccin.”, a transmis SNMF.
Cum sunt încurajați bărbații din România să aibă grijă de copii