Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader pare că a început a-și scrie memoriile, mai întâi fiind dezvăluit un „spoiler” pe Facebook.

Aseară, Tudorel Toader a scris despre anumite presiuni care are fi fost făcute asupra sa atunci când a preluat mandatul de la MJ. Ar fi vorba despre o detașare și două mențineri pe funcție pe care Ana Birchall cumva i le-ar fi impus lui Toader.

Tudorel Toader a fost numit ministru în februarie 2017, după interimatul scurt, de o lună, al Anei Birchall. După ce a fost remaniat, în aprilie 2019, locul lui Toader a fost luat de aceeași Ana Birchall, mai întâi prin interimat. Din iunie 2019 și până în noiembrie 2019 aceasta a fost conducătoarea MJ cu acte în regulă.

Din volumul,
„Doi ani, două luni și două zile la MJ”!

fragment –
Momentul preluării demnității de ministru a fost de scurtă durată. Predecesoarea mea avea pregătit procesul verbal de predare – primire, în două exemplare, plus trei rugăminți. O prima rugăminte, stăruitoare, să îi aprob detașarea cuiva, pe post de consilier la Guvern, fiind și prima semnătură în noua calitate. Apoi, să mențin doi consilieri, în persoana procurorilor Constantin Sima și George Muscalu, rugăminte pe care nici nu am aprobat-o, nici nu am respins-o, nu le-am dat nici o atribuțiune, iar după două săptămâni au plecat singuri
”, se arată în postarea fostului ministru.

Procurorul Sima a fost numit la MJ în ianuarie 2017, după ce Secția de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât detașarea acestuia pentru o perioadă de 3 ani. Constantin Sima a condus Asociația Procurorilor din România, care și-a exprimat acordul legat de adoptarea unei legi de grațiere pentru unele infracțiuni și amnistie pentru alte infracțiuni, „cu condiția ca infracțiunile în cauză să fie de o gravitate mică sau moderată”, după o întâlnire 10 ianuarie 2017 cu fostul ministru Florin Iordache.

Numit procuror înainte de 1989 la Târgoviște, în iulie 2016, de Ziua Justiției, același Constantin Sima a pledat pentru ridicarea MCV. Totodată, în 2017, Sima o acuza într-o scrisoare pe Laura Codruța Kovesi de netrasparență în modul în care a condus Parchetul General.

Cât despre Gheorghe Muscalu, fost vicepreşedinte al CSM în 2014 şi şef al DIICOT, acesta a fost acuzat în 2005 de muşamalizarea dosarului „Cocaină pentru VIP-uri” în care era cercetat fiul omului de afaceri Ion Ţiriac. Presa a scris despre procurorul Muscalu că ar fi fost unul dintre ultimii doctoranzi ai lui Gabriel Oprea, fapt recunoscut şi de către acesta.

În anul 2015, Gheorghe Muscatu, atunci doar simplu membru CSM, a propus schimbarea Codului de procedură penală pentru introducerea unei interdicţii astfel încât o persoană plasată sub control judiciar să nu aibă voie să dea declaraţii presei, în contextul în care procurorii aveau în anchetă dosarul „Gala Bute”, iar fostul ministru Elena Udrea, inculpată în dosar, făcea dese acuzaţii publice la adresa magistraţilor şi a SRI.

Articolul precedentPartidul Maiei Sandu obține victorie răsunătoare, Igor Dodon acuză „manipularea” și „fake-ul”
Articolul următorSimion, autodeclaratul susținător al conceptului „Basarabia e România”, publică o fotografie cu susținătorii lui Putin