Ciolacu, adiat de briza europeană. Liderul PSD a lăudat victoria partidului Maiei Sandu, la alegerile parlamentare

Social democratul a promis că va da o mână ajutor, astfel încât Republica Moldova să ajungă să facă parte, la rândul ei, din Uniunea Europeană

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a lăudat, în cursul acestei dimineți, victoria PAS, al Maiei Sandu, la alegerile parlamentare din Republica Moldova, cele care au avut loc ieri. Cu toate că partidul pe care îl conduce ar avea mai multe în comun, din pricina doctrinei, cu cel al lui Igor Dodon, decât cu cel al Maiei Sandu, Ciolacu alege calea europeană (cel mai probabil de dragul declarațiilor politice – sau poate că nu) și face notă discordantă între liderii PSD ai tuturor timpurilor, cei apropiați mai mult de est decât de vest. Liderul PSD a promis, de asemenea, că va sprijini Parlamentul Republicii Moldova, astfel încât, la un moment dat, să adere la Uniunea Europeană și să fie și primită.

Marcel Ciolacu: „Vești extraordinare de la frații noștri din Republica Moldova! Tot respectul și admirația pentru cetățenii moldoveni!”

Au dat o nouă dovadă că vor să-și construiască un viitor european! Salutăm victoria Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în alegerile anticipate! #PSD va sprijini demersurile noii majorități proeuropene din Parlamentul de la Chișinău! Susținem reformele și implementarea Acordului de Asociere cu #Uniunea Europeană. Împreună suntem mai puternici!

Marcel Ciolacu, pe Facebook

Citește și: Partidul Maiei Sandu obține victorie răsunătoare, Igor Dodon acuză „manipularea” și „fake-ul”

La numărarea a peste 99% dintre voturile exprimate, PAS (Partidul Acțiune și Solidaritate), a primit mai bine de 52% dintre procente. La mare distanță de acest scor, pe locul doi, se află Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, alianță creată de fostulpreședinte al Republicii Moldova, Igor Dodon. Acesta a obținut aproximativ 27%. Pe locul trei, și ultimul care intră în Parlament, se află Partidul Politic Șor, care a obținut în jur de 5%.

Surprize-surprize: Ciolacu lauda victoria partidului Maiei Sandu

Filiala moldovenească a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor nu a reușit să treacă baremul, obținând sub 1%, astfel că nu va face parte din noua structură a Parlamentului.

Articolul precedentEmil Boc cere adoptarea Codului Finanțelor Publice Locale
Articolul următorAcuzații explozive la Ministerul Transporturilor. Cine a fost denunțat
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.