Robert Negoiță

Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 al Capitalei a acordat astăzi un interviu jurnaliștilor de la DC News, ocazie cu care a făcut vorbire despre situația din interiorul PSD. În prezent suspendat din partid, primarul Negoiță nu s-a ferit să critice în termeni duri activitatea premierului Viorica Dăncilă, cea care a fost aleasă de curând președintele PSD.

Eu sunt foarte optimist, care chiar luptă, mi-am dat seama că din interior e foarte greu, dacă nu imposibil, să reformez. Nu vreau să fiu asociat cu neregulile din PSD, încerc să fiu deoparte. Vă spun cu foarte mult regret că nu cred în reformarea PSD. Ce să faci când candidează premierul României la șefia partidului, într-un partid în care s-au făcut foarte multe epurări, într-un partid s-au făcut numiri ale unor oameni pe niște funcții cu care n-au nicio legătură, știți despre ce vorbesc. Cunoscând conjuctura și realitățile din partid nu sunt deloc optimist pentru că lucrurile nu s-au întâmplat ca la carte, cum se spune.

Realitatea este că doamna Dăncilă a fost pusă premier înainte să fie președinte și fără să aibă niciun fel de recomandare, niciun fel de argument profesional. Doamna Dăncilă este o persoană cu totul și cu totul respectabilă, dar am o nedumerire: de ce a acceptat să fie numită premier când nu avea expertiză? Îi trebuiau câțiva ani să fie ministru, să înțeleagă sistemul, să cunoască administrația publică. Îmi aduc aminte că se căuta un om care să nu știe să facă nimic, un om care să nu conducă cu adevărat. A fost pusă într-o poziție în care tocmai nu trebuia să facă, nu trebuia să știe, noi știm foarte bine cum stau lucrurile”, a spus primarul Negoiță la DC News Live.

Articolul precedentNicușor Constantinescu, o nouă condamnare
Articolul următorMandatul României la președinția Consiliului Uniunii Europene a luat sfârșit. Viorica Dăncilă: „A fost un mandat marcat de performanță”