Vorbe grele de Ziua Rusiei- Ambasadorul Kuzmin: Bombardierele nucleare americane B1 sunt deasupra Ucrainei

Valery Kuzmin
Valery Kuzmin

Nici Rusia, dar nici NATO nu respectă în totalitate regulile în jocul de-a războiul în regiunile mărilor Negre și Baltice. Sau cel puțin asta a transmis ieri Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, în cadrul unei conferințe de presă maraton care a precedat sărbătorirea, pe 12 iunie, a Zilei Rusiei.

Înaltul oficial rus a răspuns răspicat întrebărilor formulate de Ziarul de Investigații pe tema tensiunilor dintre NATO și Rusia. Întrebat cum comentează acuzațiile NATO privind zborurile avioanelor de vânătoare rusești deasupra Mării Baltice, misiuni executate cu dispozitivele de localizare și identificare transponder închise, înaltul oficial rus a replicat:

-Am o întrebare pentru dumneavoastră: Avioanele NATO întotdeauna folosesc transponderele în timpul zborurilor? Și încă o întrebare: Avioanele NATO zboară de-a lungul granițelor țărilor lor sau zboară de-a lungul granițelor Rusiei? Noi de mai multe ori am propus ca transponderele să fie folosite în mod obligatoriu în timpul acestor zboruri și nu am primit nici până acum niciun răspuns.

Mai mult, Valery Kuzmin susține că unul dintre protagoniștii războiului rece, bombardierul strategic B1 american, și-a făcut prezența în spațiul aerian din zona tensionată:

B-1B

-Ca să avem un tablou întreg, avioanele NATO nu zboară numai deasupra Mării Baltice. De curând a fost un zbor efecuat de un avion B-1B american deasupra, a survolat teritoriul Ucrainei, și este un avion care poate să ducă focoase nucleare. Noi considerăm asta o provocare pentru că ele (B1 Lancer, n.r.) nu zboară în situația asta nici deasupra Golfului Mexic, nici deasupra granițelor Canadei.

Reamintim că oficialii NATO au reclamat recent zborurile agresive ale aviației ruse deasupra Mării Baltice. În majoritatea cazurilor avioanele ruseşti au zburat foarte aproape de frontierele maritime ale Estoniei, Letoniei şi Lituaniei, în direcţia enclavei ruse Kaliningrad, fără să comunice în prealabil traiectoria, fără să răspundă comunicaţiilor radio şi având transponderele (emițăţoarele ce permit identificarea avionului pe radar) închise.

Avionele ruseşti interceptate în cursul acestor misiuni au fost aparate de recunoaştere IL-20, de transport tactic AN-26 şi AN-12 sau de bombardament SU-24.

Citeşte şi Interviu exclusiv cu Ambasadorul Federației Ruse la București, Domnul Valery Kuzmin – VIDEO

Fantomele Războiului Rece

Tupolev Tu-160

Și dacă tot americanii au resuscitat, așa cum spune Ambasadorul Kuzmin, o importantă relicvă a războiului rece, nu putem să nu amintim și oponentul B1 Lancer din fosta URSS. Îl cheamă Tupolev 160 cod NATO Blackjack (ruleta rusească) și seamănă mult cu B1.

Asta ca să vedeți că niciuna dintre părți nu s-a zgârcit când a fost vorba de construit super-arme de distrugere în masă. Ei bine, cele două bombardiere încă reprezintă o tehnologie avansată și sunt capabile să ajungă fiecare deasupra inamicul fără să fie lovite.

De asemenea, ambele super-avioane pot lansa orice fel de bombe, inclusiv nucleare deasupra inamicului. Din punct de vedere al costurilor, Ambasadorul Kuzmin are perfectă dreptate. Nu trimiți un super-avion cu super-costuri oriunde, dar nu pot să mă întreb: Dacă SUA a detașat escadrila strategică B1 deasupra noastră, unde or fi acum Tupolev-urile 160 ale Rusiei? Ghici ciupercă unde-s?

Ziarul de Investigații

Articolul precedentCât valorează trei mandate de primar? 700.000 lei! Un primar din Vrancea, pus să plătească
Articolul următorPonta este convins că știe cum să câștige „ca în 2012”