Directorul Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov a fost arestat astăzi preventiv, împreună cu alți trei inculpați, printre care și adjunctul societății, la solicitarea procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov.
Directorul Ionuț Mircea Marin este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (cinci acte materiale), folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), trafic de influență și cumpărare de influență, în legătură cu încredințarea unor contracte ale societății de termoficare din subordinea Consiliului Local Brașov.
În ceea ce îl privește pe adjunctul SPLT Brașov, Gheorghe Corboș, procurorii îl acuză de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (cinci acte materiale), folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Arestați preventiv au fost și doi administratori, unul pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (cinci acte materiale) și dare de mită în formă continuată, iar al doilea pentru dare de mită în formă continuată.
Acuzată în dosar este și Mihaela Elena Mesaroș, șef al Serviciului Administrativ din cadrul SPLT Brașov, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, aceasta fiind plasată de pcorurori sub control judiciar.
„În perioada iunie – noiembrie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea în calitate de director al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov și în înțelegere cu inculpatul Corboș Gheorghe în calitate de director adjunct al aceluiași serviciu, ar fi dispus și coordonat derularea formală a mai multor proceduri de achiziție directă publicate în SEAP, prin care ar fi favorizat câștigarea mai multor contracte de lucrări și servicii de către societățile comerciale implicate în cauză”, arată procurorii DNA.
Până în acest moment, procurorii spun că cei doi directori ai SPLT Brașov ar fi adus instituției un prejudiciu de 1.167.038 lei, plus asigurarea unui folos necuvenit în cuantumul valorii fiecărui contract încheiat pentru societăți. Mai mult decât atât, DNA a detaliat că „inculpații Marin Ionuț Mircea și Corboș Gheorghe i-ar fi furnizat inculpatului persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale, informații confidențiale referitoare la procedurile de achiziție directă ce urmau a se desfășura (informații vizând tipul lucrării, valoarea, locația), în scopul atribuirii nelegale a contractelor către societățile pe care acesta le administra în fapt”, dar și că între iunie – noiembrie 2022, „inculpatul Marin Ionuț Mircea ar fi pretins și primit de la reprezentanții unei alte societăți comerciale foloase necuvenite constând în un autoturism marca VW Touareg, evaluat la suma de cel puțin 25.500 euro, ce ar fi fost dat spre folosire de către unul dintre reprezentanții societății comerciale, autoturism care ar fi folosit și în prezent de inculpatul Marin Ionuț Mircea; mai multe panouri solare/fotovoltaice pentru a fi montate la locuința acestuia; o trotinetă electrică; alimentarea autoturismului VW Touareg cu combustibilul necesar parcurgerii rutei Brașov – Istanbul și retur; transportarea gratuită a mai multor obiecte voluminoase cu un autovehicul al societății comerciale”.
„Toate aceste bunuri și servicii ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Marin Ionuț Mircea în legătură cu derularea unui contract încheiat între S.P.L.T. Brașov și respectiva societate comercială, al cărui termen a fost prelungit la începutul anului 2023 până în data de 30.04.2023 și a cărui valoare a fost stabilită la suma de 7.899.159,66 lei.
În perioada iunie – decembrie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea ar fi pretins și primit de la administratorul unei societăți comerciale un autoturism marca Dodge RAM (aflat în proprietatea acesteia), evaluat la suma de 48.500 euro, precum și plata prin intermediul aceleiași societăți comerciale, în data de 02.12.2022, a unor bunuri achiziționate prin licitație de către inculpat de la o societate comercială din orașul Stuttgart, Germania, pentru câștigarea și desfășurarea în bune condiții a contractelor de lucrări.
În data de 01 iulie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea i-ar fi promis unei persoane fizice că va interveni pe lângă președintele clubului de fotbal FC Brașov pentru a-l primi în echipa clubului pe fiul acestuia, solicitându-i în contrapartidă ca acesta să intervină pe lângă un funcționar vamal din cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov, asupra căruia pretindea că are influență, pentru ca acest funcționar să urgenteze eliberarea codului EORI (numărul de înregistrare și identificare a operatorilor economici), necesar pentru primirea de către Marin Ionuț Mircea a unui colet expediat din Statele Unite ale Americii”, mai precizează DNA.
Totodată, procurorii arată că în cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, însă momentan doar cei de mai sus au fost puși sub măsuri preventive. Astăzi, Tribunalul Brașov a admis „propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov privind arestarea preventivă a inculpaţilor Marin Ionuţ Mircea, Corboş Gheorghe, Mocanu Dănuţ şi Vasile Aurel Marius. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: 1. MARIN IONUŢ MIRCEA, 2. CORBOŞ GHEORGHE, 3. MOCANU DĂNUŢ şi 4. VASILE AUREL MARIUS, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 12.05.2023 şi până la data de 10.06.2023 inclusiv.
Respinge cererea inculpatului Corboş Gheorghe privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. Respinge cererea inculpatului Mocanu Dănuţ privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune, ca neîntemeiată. Respinge cererea inculpatului Vasile Aurel Marius privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar, ca neîntemeiată”.