Dîncu cere referendum pentru demiterea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand

„Organizația București, cu Gabriela Firea ca șef al ei, sunt pregătiți să protesteze mult mai consistent în acest sens și noi o să căutăm soluții să se refacă alegerile acolo”, a insistat social democratul Vasile Dîncu

Foto: Facebook

Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, și-a exprimat părerea cu privire la una dintre cele mai importante vești ale zilei, potrivit căreia, pe surse, Clotilde Armand ar fi pierdut alegerile în fața lui Dan Tudorache, fostul edil al Sectorului 1. Fiind convins că „aici avem o lege proastă”, Dîncu condamnă mersul actual al lucrurilor, cel care ar permite unui primar „instalat prin fraudă” să rămână la cârma administrației.

Vasile Dîncu: „Noi o să insistăm aici, inclusiv în schimbarea legislației, pentru că este nefiresc ca cineva care a fraudat un proces electoral, după aceea cineva să rămână, să facă uzufructul acestei funcții”

Știri înrudite: DEFINITIV: Clotilde Armand a pierdut alegerile din Sectorul 1

Potrivit declarațiilor lui Vasile Dîncu, oferite în cadrul unui interviu, organizația București, „cu Gabriela Firea ca șef al ei, sunt pregătiți să protesteze mult mai consistent în acest sens și noi o să căutăm soluții să se refacă alegerile acolo”, a spus acesta, potrivit Newsweek.ro.

Cred că singurul lucru corect este ca să se refacă alegerile. Spun unii juriști că se pot găsi soluții ca, din punct de vedere juridic, să se anuleze alegerile respective.

Vasile Dîncu, într-un interviu acordat lui Cozmin Gușă

Mai mult, social democratul Dîncu este de părere că o soluție ar fi un studiu în interiorul partidului, pentru a se vedea dacă s-ar putea strânge semnături pentru demiterea primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, cea acuzată de PSD că ar fi fraudat alegerile. „O să studiem și această posibilitate, la sfârșitul acestei săptămâni, când avem o ședință cu toți președinții de organizații. Cu siguranță, și acest subiect va fi discutat”, a mai spus Vasile Dîncu.

Clotilde Armand reacționează, la rândul ei

Aflând despre acuzațiile care îi sunt aduse, Clotilde Armand a reacționat pe Facebook, declarând că nu are intenția de a pleca de la primărie: „Nu plec nicăieri iar rezultatul alegerilor a fost validat de 4 instanțe judecătorești. Nimeni și nimic nu mai poate să răstoarne rezultatul alegerilor. Nici măcar secția creată de Dragnea”, a scris Armand, în urmă cu câteva ore, imediat după răspândirea știrii potrivit căreia aceasta nu ar fi primarul de drept al Sectorului 1.

Articolul precedentMită și complicitate de mită la UTA Arad. Trei persoane au fost trimise în judecată pentru aranjarea unor meciuri
Articolul următorChichirău, „aprigă” ca întotdeauna! Consilierul USR PLUS care a votat bugetul lui Chirica va fi „excomunicat” din partid
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.