Dan Barna, între „a fi și a nu fi”. Liderul USR PLUS acuză „confuzii grave” în scandalul momentului

„Nu am ce să comentez, sunt lucruri pe care poate să le constate oricine urmăreşte acest subiect”, a spus Barna astăzi, într-o conferință de presă

Sursa Foto: Facebook

Într-o conferință de presă anunțată în prealabil, liderul USR PLUS, Dan Barna a confirmat că a primit de la DLAF, „cumva ironic, că voi primi răspunsul în termenul prevăzut de lege”. Ulterior, Barna a mai menționat că ar fi primit din spațiul media câteva fragmente din nota de control care se refereau la persoana sa. „Din nota de control care a ajuns la mine mi se reproșează, de către consilierii DLAF, că am completat 3 formulare în plus, astfel că 3 persoane au avut un loc de muncă. Confuzia gravă care există în material este că se încearcă asimilarea de recrutarea cu completarea formală a formularului că aceștia se înscriu în proiect. O activitate de recrutare presupune mai multe elemente. Ca să sintetizez, fapta care mi se impută este că 3 formulare au fost completate în același timp sau ulterior și că, întradevăr, nu au fost completate față în față, cerință care urma să fie eliminată”, a explicat Dan Barna.

DNA, „lupul cel rău” al politicienilor

Cât despre DNA, liderul USR PLUS a declarat că aceasta este o instituţie a statului „care face verificări. Când le încheie… de fapt asta e cerinţa pe care o am eu, ca aceste verificări să se încheie cât mai repede, să fie trimise la DNA, astfel încât să putem încheia această poveste începută în 2019, înainte de prezidenţiale”, a declarat Barna.

Ioan Niculae ar putea ieși „condiționat” din închisoare

Cazul „Dan Barna”, „regie”? Ce spune vicepremierul

Întrebat dacă are impresia că este victima unei persecuții politice prin intermediul DNA, Dan Barna a răspuns tot cu o întrebare:„Dumneavostră vi se pare? Nu am ce să comentez, sunt lucruri pe care poate să le constate oricine urmăreşte acest subiect. De asta comunic foarte frecvent, cum aflu un detaliu comunic foarte trasparent, pentru că nu există nicio faptă legată de activitatea mea care să fie în afara legii sau de care să-mi fie ruşine. Sunt foarte trasparent, răspund la orice întrebare”, a răspuns Dan Barna.

Articolul precedentMinistrul Energiei întoarce din drum legislația care prevede gratuitatea racordării la gaze și energie
Articolul următorPandemia ar fi putut fi evitată!
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.