Sursă foto: Facebook/ Octavian Berceanu

Octavian Berceanu a declarat, marți, că România are „niște mafii care duc deşeurile pe gropi”, iar întrebarea pe care a pus-o expertul în mediu este că nu știe cărei „mafii trebuie să ne adresăm.”

„E o întrebare legitimă. Eu, să zic, primar al Bucureştiului, ce fac? Am văzut acum un OUG care transferă responsabilitatea deşeurilor către primăriile de sector. E o încurajare a unei structuri mafiote pe faţă, prin acest OUG. Nu există niciun menajament din partea ministerului (Mediului, Apelor şi Pădurilor, n.r.), pentru că există un mod de funcţionare optim în ceea ce înseamnă industria deşeurilor”, a precizat Berceanu, potrivit Agerpres.

De asemenea, fostul șef al Gărzii de Mediu a mai spus că la nivelul Capitalei, problemele privind calitatea aerului și modul cum funcționează instituțiile pe depozitarea deșeurilor din construcții și șantiere nu reprezintă o noutate.

Acesta a precizat că e nevoie ca instituțiile statului să intervină pentru a rezolva aceste probleme cu care se confruntă locuitorii din Capitală.

„Aerului nu poţi să-i pui o barieră între Bucureşti şi Ilfov”

Totodată, Berceanu a reamintit că nu există o strategie metropolitană, un plan urbanistic metropolitan care să rezolve problemele legate de industria urbană și periurbană din București.

„Aerului nu poţi să-i pui o barieră între Bucureşti şi Ilfov, cum nici deşeurile generate în Ilfov să rămână doar acolo”, a explicat fostul șef al Gărzii de Mediu.

Printre soluțiile propuse de Berceanu pentru reducerea traficului și a poluării în București este carsharing-ul. Acesta e de părere că o mașină de carsharing poate scoate între 30 și 50 de mașini din trafic într-o zi. Mai mult, fostul șef al Gărzii de Mediu a reamintit că există varianta de a alege mașina electrică, dar instituțiile nu au oferit destule stații de încărcare.

„Instituţiile nu au făcut nimic până în momentul de faţă ca să creeze acele prize sau borne pentru maşinile electrice. Există locuri în acestea pot fi încărcate, de exemplu în parcările supermarketurilor. În cartiere pot fi înfiinţate aceste borne, dar nu se întâmplă nimic.(…)”, a conchis Octavian Berceanu.

Fostul șef al Gărzii de Mediu a participat la evenimentul de lansare a Platformei de mediu pentru Bucureşti şi a Raportului de cercetare privind Starea mediului în Bucureşti, organizată de Fundaţia Comunitară Bucureşti.

Citește și articolul: Berceanu: ”Dăm vina pe bombardamentele din Ucraina, dar nu vedem incendierile din România”

Articolul precedentIohannis trebuie să înțeleagă că legea pentru modificarea ariilor protejate este anti-europeană și neconstituțională
Articolul următorProbleme în USR. Cioloș, îngrijorat de viitorul partidului
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.