Taxele şi impozitele nu vor fi majorate în cursul acestui an, a anunțat ministrul de Finanţe, Adrian Câciu. Potrivit ministrului de Finanțe, nu au loc în acest moment discuții pe acest subiect.
„Exclus să creştem taxe şi impozite în acest an. (…) Nu se pune în momentul acesta o astfel de discuţie. Suntem totuşi într-o situaţie complicată. De ce vreţi să anticipăm discuţii care poate nu vor avea loc?”, a declarat ministrul Finanţelor
Adrian Câciu: Guvernul nu va lăsa pe nimeni în urmă
El a subliniat că în acest context este nevoie de solidaritate, afirmând că situația este complicată nu doar în România, ci în toată Europa. Adrian Câciu a mai precizat că în situații de criză se aplică măsuri de primă instanţă şi măsuri pe termen mediu şi lung care reprezintă tratamentul structural asupra economiei.
” În momentul acesta trebuie să fim doar uniţi şi solidari, dacă ne punem întrebarea ce vom face peste 10 ani, cred că este prematur. Cred că ar fi bine să ne uităm şi să ne ajutăm împreună să trecem cu mai multă înţelegere peste acest moment. Guvernul nu va lăsa pe nimeni în urmă. (…) Când o persoană este bolnavă i se aplică măsuri de prim rang şi măsuri de tip tratament. Aşa se acţionează şi în criză. Acţionezi cu măsuri de primă instanţă şi măsuri pe termen mediu şi lung care reprezintă tratamentul structural asupra economiei tale, pentru că orice criză îţi dezvăluie vulnerabilităţile structurale pe care le-ai avut. Pe unele le-ai recunoscut, pe altele le vezi cu ocazia crizei, dar tocmai asta este acţiunea guvernamentală”, a adăugat Adrian Câciu.
Ministrul Finanţelor a declarat că pachetul de măsuri sociale şi economice „Sprijin pentru România” se adresează preponderent economiei, menţinerii locurilor de muncă, dar şi susţinerii persoanelor vulnerabile, pentru „a nu crea un adjuvant la inflaţie, ci un inhibitor la inflaţie”.
„Referitor la modul în care acest pachet influenţează, sau există temerea unora că influenţează rata inflaţiei – tocmai de aceea acest pachet se adresează preponderent economiei, menţinerii locurilor de muncă, dar şi susţinerii foarte ţintite a persoanelor vulnerabile pentru a nu crea un adjuvant la inflaţie, ci, din contră, un inhibitor la inflaţie”, a precizat ministrul Adrian Câciu.