Sursa Foto: Facebook

Invitat aseară în emisiunea OFF/ON THE RECORD, co-președintele USR PLUS a răspuns la câteva întrebări legate de subiectele zilei, inclusiv vizavi de scandalurile în care este implicat aproape zilnic ministrul Sănătății. Și, ca de obicei, Dan Barna are propria interpretare.

În primul rând, dacă nu era clar până acum, Dan Barna a asigurat că ministrul Sănătății este susținut „fără ezitare” de formațiunea din care face parte.

Cât despre opinia PNL la adresa lui Vlad Voiculescu, Barna a ținut din nou să asigure că nu e nimic real, nu e nicio ceartă… probabil maxim o nemulțumire. Aceasta în ciuda declarațiilor făcute recent de premierul Florin Cîțu. Ieri, întrebat fiind cine ar trebui să facă un pas în spate după scandalul de la Spitalul Foișor, premierul a spus că „este vorba de onoare aici, să vedem dacă mai există onoare în România”.

Asta cu cearta este …de marketing. Pentru că deseori sunt cu Vlad și cu Florin Cîțu la masă în Guvern, în biroul premierului sau în ședința de Guvern, ne uităm la televizor și nu poți să nu râzi când vezi ce se inventează că ar fi spus sau ai fi declarat sau care ar fi fost scopul din spate, multe dintre ele neavând legătură cu realitatea. Media marketing așa funcționează”, a explicat Dan Barna ce vede.

Totodată, acesta a explicat că e normal ca Voiculescu să fie în lumina reflectoarelor, în condițiile în care „este vârful de lance al războiului pe care statul român și statele europene îl duc în această pandemie”.

Articolul precedentJudecătorul Danileț, explicații privind decizia Curții Constituționale
Articolul următorDiana Șoșoacă se retrage în Maramureș