Curtea de Apel București urmează a stabili cât de serioase sunt acuzațiile aduse de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție lui Emanuel Victor Picu.
Picu este cel care a condus, în calitate de director general, Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București, poziție din care, arată procurorii anticorupție, ar fi comis două fapte de fals intelectual, precum și abuz în serviciu.
Fostul director general a fost trimis în judecată în stare de libertate alături de mai multe persoane, printre care și doi dintre subordonații săi, precum și de un primar și un funcționar public.
Potrivit DNA, este vorba despre Mariana Radu, care lucra în cadrul compartimentului de resurse umane al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, Cristina Luminița Cristea – fost șef al compartimentului de resurse umane din cadrul Direcției, Gheorghiță Matei, primarul comunei Șelaru, județul Dâmbovița, și Emilian Petre Dragne, secretarul general din această primărie.
„În prezenta cauză s-au desfășurat cercetări în legătură cu modalitatea în care, la începutul anului 2021, inculpata Ț.V., soția inculpatului Ț.S.D., a ocupat funcția de șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică din cadrul instituției condusă de inculpatul Picu Emanuel Victor.
Concret, în perioada menționată, inculpații Matei Gheorghiță și Dragne Emilian Petre, în calitate de primar, respectiv secretar general al comunei Șelaru, județul Dâmbovița, beneficiind de ajutorul inculpatului Ț.S.D., ar fi angajat în mod nelegal, în cadrul instituției pe care o conduceau, pe inculpata Ț.V. (consilier personal).
Acest demers ar fi fost doar unul formal, ce ar fi avut un singur scop final acela de a crea inculpatei vocația pentru a îndeplini condițiile detașării la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București. Pe lângă caracterul formal, această angajare s-ar fi realizat în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor legale în domeniu (prevăzute de Codul administrativ, Codul muncii, etc.) și cu falsificarea mai multor documente.
La doar 6 zile de la angajare, perioadă în care inculpata Ț.V. nu s-ar fi prezentat nicio zi la locul de muncă, respectiv la data de 15 martie 2021, inculpații Matei Gheorghiță și Dragne Emilian Petre ar fi aprobat detașarea acesteia la Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public din cadrul Primăriei municipiului București.
Cu această detașare ar fi fost de acord și directorul general al Direcției Generale de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public, inculpatul Picu Emanuel Victor, care, beneficiind de ajutorul subordonatelor sale, Radu Mariana și Cristea Cristina-Luminița, ar fi creat aparențele unui cadru legal de numire a inculpatei Ț.V. în funcția de șef al Biroului Strategie Programe și Proiecte de Arhitectură Peisagistică, pe care ar fi ocupat-o în perioada 15.03.2021 – 14.03.2022, deși aceasta nu avea niciun fel de studii de specialitate în domeniul respectiv.
Prin aceste demersuri, inculpata Ț.V. ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care ar fi beneficiat în mod nelegal de la cele două instituții publice, în sumă totală de 125.424 lei (brut). În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public și primăria comunei Șelaru nu s-au constituit parte civilă în cauză. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, precizează DNA.