Sursă foto: Facebook/Regia Națională a Pădurilor, Romsilva
Sursă foto: Facebook/Regia Națională a Pădurilor, Romsilva

Romsilva a anunțat că a început pregătirea patului nutritiv pentru semănătura de toamnă a puieților de brad, în pepiniera Ocolului Silvic Stulpicani din cadrul Direcției Silvice Suceava.

Potrivit reprezentanților Regiei Naționale a Pădurilor din România, cea mai mare parte a puieților forestieri produși în pepinierele Romsilva sunt folosiți în campaniile de împăduriri.

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat. Dintre specii: arțar, brad, castan sau molid

Regia Națională a Pădurilor, Romsilva produce, annual, în cele 7 pepiniere centrale și 580 de pepiniere silvice ale ocoalelor silvice circa 32 de milioane de puieți forestieri, din 60 de specii, și peste 1.2 milioane de puieți ornamentali, din peste 250 de specii”, a transmis Romsilva prin intermediul unui comunicat publicat astăzi, 11 octombrie, pe contul de Facebook.

Au fost regenerate mai mult de 70.000 de hectare care aparțin fondului forestier de stat

De asemenea, în ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor, Romsilva a regenerat 72.892 hectare fond forestier de stat, din care 47.335 hectare prin regenerări naturale și 25.557 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind plantați, în total, 141.37 milioane puieți forestieri.

Direcția Silvică Suceava, unitate a Regiei Naționale a Pădurilor, desfășoară o activitate complexă, iar gama produselor și serviciile oferite este diversă și atractivă.

Ea acționează pentru apărarea, conservarea și dezvoltarea fondului forestier, valorificarea superioară a lemnului și a celorlalte produse ale pădurii, gospodărirea rațională a fondurilor de vânătoare și pescuit.

Articolul precedentMoțiunea depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului Bode, dezbătută astăzi
Articolul următorPrefectul Capitalei solicită Primarului General să organizeze acțiuni ample de plantare
Jurnalist full-time / Pesimist part-time