Liderul PSD, Marcel Ciolacu a respins orice acuzație de blat între social democrați și liberali pentru menținerea în funcție premierului Florin Cîțu. Mai mult, Ciolacu a precizat, la Realitatea Plus, că PSD a fost primul partid care a prezentat textul moțiunii de cenzură, dar nu își dorește ca acesta să fie folosit ca instrument de șantaj sau ca unul de luptă internă, subliniind că din punctul său de vedere Cabinetul Cîțu este căzut deja. De asemenea, liderul PSD a mai menționat că agenda românilor nu este nici lupta din cadrul celor două partide, care au alegeri interne în 2-3 săptămâni, ci criza sanitară și economică cu care fiecare în parte se confruntă.
„Este o ipocrizie din partea d-lui Orban să afirme așa ceva. PNL are putere deplină în România, în acest moment. Au președinția țării, au și Guvernul, au președinția Camerei Deputaților, iar prin Anca Dragu (n.r. USR PLUS), care e tot cu ei, au și Camera Senatului. Deci, despre care blat PSD-PNL vorbiți?”, și-a arătat nemulțumirea Ciolacu, adăugând că în realitate toată această criză politică e menținută de disputa a doi oameni, ambii din PNL, care și-au transferat disputa personală într-o luptă instituțională. „E un conflict instituțional între două persoane, ambele din PNL. Au transforat o luptă instituțională în lupta a două persoane particulare”, a afirmat Marcel Ciolacu la Realitatea Plus.
Ciolacu așteaptă decizia CCR
Liderul PSD spune că e normal să fie așteptată decizia Curții Constituționale, în privința sesizării formulate de premier despre elemente de neconstiuționalitate ale moțiunii de cenzură.
„Noi am zis clar că nu ne implicăm în această dispută a lor, și am mai zis că orice moțiune va ajunge în Parlament, o vom vota. Deocamdată, așteptăm decizia Curții Constituționale Având două crize, economică și sanitară, s-a declanșat una politică. Ținând cont de luptele interne atât în PNL, cât și în USR PLUS, și un șantaj al USR PLUS asupra primului ministru”, a mai spus Ciolacu, acesta adăugând că Guvernul Cîțu nu a demonstrat nimic în perioada de după alegerile parlamentare. Mai mult, îi acuză pe cei din Executiv că au dus la haos, în economie, cu scumpiri aberante, scăpate de sub control, cu un deficit care pune presiune pe moneda națională, cu o inflație ce a depășit orice imaginație a românilor. „În loc să vină cu soluții, cum am venit noi în Parlament cu legea consumatorului vulnerabil, capitalul românesc, ei vin cu agenda proprie”, a mai afirmat liderul PSD, care ia în calcul chiar și alegerile anticipate dacă nu se rezolvă criza politică.
Premierul, în căutarea de soluții după creșterea alarmantă a prețului la energie