Compania de salubritate BRAI-CATA a făcut câteva precizări ca urmare a evenimentului neplăcut în care a fost implicat un echipaj al operatorului, episod ce a fost prezentat marți, 10 august, de către Antena 3. Astfel, BRAI-CATA a considerat că este necesară informarea corectă a opiniei publice în această privință, făcând tototodată mențiunea că misiunea operatorului ce a încheiat contractul de salubritate pe perioada stării de alertă din Sectorul 1 este aceea de a face curat, nu a de a fura deșeurile altora, în acest caz al celor de la REBU sau de a le arunca pe spațiile publice.
Ce s-a întâmplat, pe scurt:
„Echipa BRAI-CATA SRL, responsabilă pentru colectarea deșeurilor dispersate pe spațiile verzi de pe raza Sectorului 1 a identificat câțiva saci cu deșeuri purtând inscripția „REBU”, aflați pe spațiul verde din zona în care echipele societății noastre acționau în baza programului de lucru stabilit de către Autoritatea Contractantă, în vederea colectării deșeurilor, moment în care s-a solicitat aprobarea Autorității Contractante – Administrația Domeniului Public Sector 1 – pentru colectarea sacilor respectivi. Autoritatea contractantă și-a dat acordul, echipele au fost anunțate că pot ridica deșeurile, însă după câteva minute ADP a revenit asupra deciziei și a anunțat conducerea BRAI-CATA SRL să nu mai ridice aceste deșeuri precolectate de societatea REBU. În intervalul de timp dintre momentul aprobării colectării acestor saci și până la anularea acestei dispoziții, echipajul aflat în teren ridicase deja circa 6 sau 7 saci de acest fel, așa că angajații respectivi au decis din proprie inițiativă, în mod eronat, să pună sacii exact în locurile din care le colectaseră. La finalul prestației din seara respectivă, echipajul a transportat întreaga cantitate de deșeuri colectată la stația de sortare autorizată cu care BRAI-CATA SRL are încheiat contract, cantitatea descărcată fiind de 140 de kilograme de deșeuri, dintre care nu a făcut parte niciun sac cu deșeuri al altei firme de salubritate”, au transmis reprezentanții BRAI-CATA într-un comunicat de presă.
Totodată, aceștia au ținut să precizeze că nu este vorba despre vreo încercare de destabilizare a situației existente în Sectorul 1, „nu ne furăm deșeurile unii altora și nu se pune problema ca noi să aruncăm gunoiul pe spațiul public! Pentru că noi facem curat pe spațiul public”, se mai arată în comunicatul sus-menționat.
„Iată cum s-au întâmplat lucrurile, în detaliu. În data de 6 august, în jurul orelor 22.00 – 23.00, în baza Contractului nr.38/ 23.07.2021 încheiat între Administratia Domeniului Public Sector 1 și societatea BRAI-CATA SRL și a comenzii nr.101/ 06.08.2021 s-a executat activitatea de colectare a deșeurilor de pe spațiile verzi din zonele: – Cartier Chitila (între șoseaua Chitilei și strada Marginei); – Bd. Bucureștii Noi; – Șoseaua Chitilei.
În jurul orei 22:15 echipajul de colectare a anunțat dispeceratul că, pe lângă deșeurile dispersate pe spațiul verde, s-au găsit și saci inscripționați „REBU”, lucru care nu se mai întâmplase anterior. Având în vedere acest lucru, conducerea BRAI-CATA SRL a înștiințat imediat Autoritatea Contractantă cu privire la aceste aspecte, în sensul de a confirma sau infima colectarea acestor sașe sau șapte saci, care se aflau pe spațiul verde. Răspunsul ADP Sector 1 a fost afirmativ, comunicandu-se să colectăm acești saci cu deșeuri. Imediat după primirea confirmării, dispeceratul BRAI-CATA SRL a anunțat echipajul din teren că poate colecta sacii respectivi, prin urmare lucrătorii au procedat la colectarea sacilor inscripționați și la încărcarea acestora în autoutilitara destinată transportului deșeurilor, cu numărul de înmatriculare BZ-08-VHX. Ulterior, la câteva minute, Autoritatea Contractantă revine asupra deciziei de colectare a acestor saci inscripționați și comunică reprezentanților BRAI-CATA să renunțe la colectarea acestor saci, afirmând că deșeurile din sacii respectivi sunt rezultatul activității de precolectare realizată de către societatea REBU SA, care are și obligativitatea colectării acestora, în baza altui contract, încheiat cu Primaria Sectorului 1. Ca urmare a noii decizii comunicate de ADP Sector 1, dispeceratul BRAI-CATA a înștiințat echipajul de colectare, că acei saci nu trebuie colectati, chiar dacă acestia se află pe spațiul verde. Având în vedere timpul scurt în care s-au derulat evenimentele – intervalul fiind de aproximativ 20 de minute, în care au fost comunicate două decizii diferite lucrătorilor din teren, echipajul format din șofer și doi lucrători încărcători deșeuri a decis în mod nefericit, din proprie inițiativă, să pună înapoi pe spațiul verde sacii colectați în acest timp. Acest moment, în care angajații noștri descărcau și așezau sacii în locurile din care fuseseră ridicați, a fost filmat de „echipa de supraveghere” care se ocupă de urmărirea, filmarea și fotografierea angajaților noștri, în fiecare seară.
De asemenea informăm opinia publică de faptul că, lucrătorii noștri sunt permanent sub stres, de la începerea activității de salubrizare în Sectorul 1, din cauza faptului că sunt urmăriți permanent de mașini neinscripționate, pe tot traseul de deplasare, acestia fiind filmați și fotografiați fără acordul lor, de către indivizi care nu și-au declinat niciodată identitatea și scopul. În astfel de condiții angajații societatii noastre au luat aceasta decizie greșită, fără să își dea seama că decizia neridicării acestui tip de saci trebuia aplicată din momentul în care au primit-o, iar cei câțiva saci colectați nu trebuia să mai ajungă pe domeniul public, ci ar fi fost normal să fie transportați la stația de sortare. Urmare acestei situații dorim să prezentăm scuze operatorului de salubritate din Sectorul 1 – REBU SA”, se mai arată în comunicatul celor de la BRAI-CATA.
Ambele contracte, atât cel cu BRAI-CATA, cât și cu REBU sunt valabile până la finalul stării de alertă din Sectorul 1, adică 22 august 2021, „cu posibilitatea de prelungire prin act adițional cu cel mult 30 de zile sau până la epuizarea în integralitate a cantității achiziționate”, în cazul celui cu BRAI-CATA.