Sursa: Facebook

Mircea Minea, primar al comunei Chiajna, județul Ilfov, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, sub acuzația de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu producerea de consecințe deosebit de grave.

Fapta imputată edilului are legătură cu finanțarea clubului de fotbal, procedură care s-a derulat timp de 4 ani, până în 2021.

Primarul Minea este acuzat că a cauzat Primăriei Chiajna un prejudiciu în valoare totală de 44.999.953 lei, însă primăria a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză. Cu toate acestea, procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra a 22 de terenuri și imobile ce aparțin primarului, asupra acuzațiilor și măsurilor urmând a decide judecătorii Tribunalului Ilfov.

Minea este unul dintre cei mai longevivi primari din România, fiind în funcție de peste 25 de ani, la ultimele alegeri acesta fiind susținut de PSD-ALDE. În 2021, a apărut însă o petiție pentru demiterea primarului Minea, inițiată de Partidul Neamul Romanesc – Filiala Chiajna.

Primarului i se imputau gropile, canalizarea, eliberarea de autorizații de construire discreționar, transportul în comun deficitar, ca și infrastructura pentru energie electrică și apă potabilă curentă sau lipsa trotuarelor.

Ultimul motiv, al optulea, ținea de bazele sportive unde „se percep taxe de acces, acest lucru ducând la imposibilitatea persoanelor defavorizate de a se antrena, în mod special în satul Roșu”. În schimb, primarul finanțase clubul sportiv mai mult decât suficient, spun procurorii, în condițiile în care acesta „în cadrul clubului de fotbal respectiv, a avut calitățile de membru fondator și președinte al consiliului director (aceasta din urmă, până la data de 14.01.2015)”.

În perioada 2007 – 2021, inculpatul Minea Mircea și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispoziții ale legislației primare, în sensul că:

ar fi încheiat cu un club de fotbal mai multe contracte de finanțare nerambursabilă și ar fi dispus efectuarea de la bugetul local a unor plăți în valoare totală de 37.474.795 lei, în favoarea acelei formațiuni sportive, ar fi închiriat aceluiași club două baze sportive respectiv bunuri din componența acestora (aflate în proprietatea publică a primăriei Chiajna), în schimbul unor chirii substanțial mai mici (ex. 100 lei/lună pentru baza sportivă și 7,65 euro/oră pentru stadion) decât chiria de piață și fără ca aceste demersuri să fi fost aprobate de către Consiliul local al comunei Chiajna sau să se fi realizat în urma desfășurării unor proceduri de licitație publică.

Această conduită ar fi avut ca urmare producerea unui prejudiciu primăriei Chiajna în cuantum de 7.525.158 lei”, au arătat procurorii DNA.

Articolul precedentSe apropie rotativa. Ciolacu: „Interesul principal e să avem un guvern cu miniștri buni”
Articolul următorPurtătorul de cuvânt al PNL: „Partidele democratice ar trebui să se delimiteze total de acest partid toxic numit AUR”