Sursa Foto: Facebook

Stelian Ion, fost avocat și actualmente ministru al Justiției din partea USR PLUS, a trimis luna trecută o adresă către președintele Curții de Apel Timișoara, prin intermediul căreia atrage atenția că riscă închisoare dacă emite acte administrative privind drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, pentru care nu au fost alocate fonduri în bugetul pe anul în curs.

Adresa a fost făcută publică de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial și se pare că ministrul nu este la prima amenințare de acest gen, potrivit Cluj Just. În februarie, Stelian Ion, îi dădea indicații președintelui CA Timișoara despre modul în care trebuia să pună în aplicare un titlu executoriu al unei sentințe privind drepturile salariale ale personalului auxiliar.

În adresa făcută publică ieri de Cluj Just se arată că președintele Curții de Apel Timișoara a fost deja informat printr-o notă de fundamentare din martie că bugetul de stat pe anul 2021 al Ministerului Justiţiei nu asigură fonduri pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărări judecătoreşti.

Emiterea unor acte administrative prin care se stabilesc drepturi salariale care exced prevederilor legale …., presupune angajarea unor cheltuieli peste limita creditelor de angajament aprobate prin buget…

De asemenea, trebuie avute în vedere şi prevederile art.71 din Legea nr.500/ 2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că “Nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) constituie infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, se arată în adresa ministrului, publicată integral de Cluj Just.

Articolul precedentBarna îl acuză pe Chirica de „apucături pesediste”
Articolul următorPonta crede în varianta unui candidat susținut de „stânga”