Nicușor Dan - Foto cotidianul.ro
Nicușor Dan - Foto cotidianul.ro

Ciprian Ciucu, președinte al PNL București și totodată primar al Sectorului 6 din Capitală, a lansat ieri un avertisment în direcția lui Nicușor Dan, despre care consideră că nu s-a pus serios pe făcut reforme.

În acest context, Ciucu a subliniat că PNL București nu îl mai poate susține pe primarul general al Capitalei, căruia i-a reproșat, voalat, inclusiv lipsa spiritului de echipă.

Fără iniţierea reformelor de către PMB (…), ne pierdem raţiunea de a-l susţine”, a spus Ciprian Ciucu într-o conferință de presă, citat de Agerpres, ulterior nuanțând însă declarația. „Raţiunea noastră de a-l susţine nu este doar de a stinge incendii, că omul efectiv asta face şi nu este vina lui şi nu el a dat foc. E pompierul de serviciu”, a „îndulcit” președintele PNL București declarația.

În ceea ce priveşte modul în care Nicușor Dan a înțeles să colaboreze, Ciucu a lăsat să se înțeleagă că atitudinea acestuia este una greșită și că așteaptă totuși ca primarul general al Capitalei să vină cu propuneri de buget către Consiliul General.

Potrivit sursei citate, sfatul lui Ciucu este ca primarul general să dea dovadă de leadership şi, chiar dacă nu are acord politic, să vină cu o propunere de buget în faţa Consiliului General, ba chiar să discute cu toate formaţiunile politice pe această temă, inclusiv cu PSD.

Nu au existat discuţii pe buget despre care eu să ştiu anul acesta. Ultimele discuţii pe buget au fost pe rectificarea bugetară, care nu s-a mai întâmplat anul trecut, pentru că USR a decis să nu o voteze. Nu e chiar ok să închizi o primărie fără rectificare bugetară”, a avertizat Ciprian Ciucu, care are și o sugestie: „Dacă nu vrem să intrăm în faliment, ar trebui să facem cele două lucruri pe care le-am spus – să tăiem cheltuieli şi să creştem venituri. Este singura opţiune posibilă, este cea dureroasă”.

Articolul precedentRafila: „Ultimele restricții care se vor ridica vor fi legate de utilizarea măştii în interior”
Articolul următorDiaconescu: „Putin a pus pe masa negocierii România și nu văd pe nimeni la discuții”