Sursa foto: Pixabay
Sursa foto: Pixabay

Înaintea sărbătorilor de iarnă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv analiza site-urilor de prezentare și publicitate.

Verificările comisarilor au fost efectuate în perioada 14–25.11.2022, la nivelul întregii țări, și au urmărit atât depistarea de jucării periculoase şi transmiterea de noi notificări în cadrul sistemului de alertă RAPEX, precum și monitorizarea pieței din România în ceea ce privește posibila comercializare a jucariilor notificate deja prin sistemul RAPEX.

Potrivit ANPC, au fost controlați 412 operatori economici, fiind verificate în total peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71 % dintre acestea înregistrând abateri. La final, au fost aplicate 343 amenzi contravenționale, în valoare totală de circa 2 milioane lei, 148 avertismente, fiind totodată dispusă oprirea temporară de la comercializare a circa 8.000 de jucării, în valoare de peste 150.000 lei, până la remedierea deficientelor constatate, dar și oprirea definitivă de la comercializare a peste 22.000 de jucării neconforme, în valoare de circa 700.000 lei.

În cazul vânzării online, au fost controlați 9 operatori economici, la 6 dintre acestea înregistrând abateri, verificările pe acest palier finalizându-se cu o amendă contravențională, în valoare totală de circa 2.000 lei, 5 avertismente și 3 măsuri de remediere a abaterior de informare de pe site-urile verificate.

În unele dintre situații, joaca a devenit un parcurs cu pericole, în condițiile în care acestea nu ar trebui să existe. Mă gândesc, ironic, că cel care a adus jucăriile neconforme pe teritoriul României poate fi doar Moș Crăciun, altfel este greu de imaginat că au reușit operatorii economici să le treacă peste controlul obligatoriu din zonele de vamă sau de frontieră.

Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă care trebuie să fie în mod obligatoriu în atenția tuturor autorităților ce pot stopa fenomenul. Atât timp cât aceste produse sunt destinate exclusiv utilizării de către cei mici, mă gândesc că fiecare lucrător în cadrul autorităților, care se confruntă cu astfel de importuri, ar trebui să aibă o dublă responsabilitate atât ca părinte, cât și ca funcționar public.

Am convingerea că, la un moment dat, lupta de culise va înceta în favoarea protejării intereselor consumatorilor. Autoritatea noastră abia așteaptă să fie din nou desemnată pentru a putea desfășura acțiuni de control la punctele de intrare în țară a acestor produse” a avertizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Articolul precedentDiscoverEU: Peste 1.900 de tineri de 18 ani din România vor călători gratis prin Europa
Articolul următorKelemen Hunor, lămuriri privind rotativa guvernamentală: UDMR își va păstra ministerele