Eugen Tomac, fost președinte al partidului înființat de Traian Băsescu, iese la atac după ce a considerat că ministrul Economiei și primarul Sectorului 6 au pus la zid PMP. Tomac scrie că cei doi au lăsat a se înțelege că PMP ar fi sursa relelor, primul în scandalul cu Centrul Național de Învățământ Turistic, iar cel de-al doilea cu referiri la o anumită mafie hrănită de formațiunea pe care a condus-o până la aflarea rezultatelor la alegerile parlamentare. Însă Tomac arată că situația este cu totul alta, iar scuza cu greaua moștenire nu mai ține, catalogându-i pe cei doi drept „pretinși politicieni moraliști” care încearcă doar „să-și justifice neputința de început de mandat”.

Primul a început să se plângă Nasui, care în loc să se ocupe de gestionarea unui minister cheie în vreme de pandemie, a prezentat un bilanț privind educația în domeniul turismului.
Las la o parte faptul că datele prezentate sunt incorecte, iar dacă un sfert din ce spune este adevărat, are instrumente suficiente să desființeze orice instituție din subordine în care crede că se risipesc bani publici.
Pentru că altceva mai inteligent nu a găsit să spună la început de mandat, se arată revoltat de “dezastruoasa” moștenire pe care o primește de la PMP. A uitat însă să spună esențialul, Centrul pentru educație în turism a fost condus de un reprezentat PMP doar din februarie 2020.
Nu sunt avocatul nimănui, principiul în sine mă deranjează profund, pentru că pe lângă justificarea ieftină și micimea de a lovi într-un partid în care este probabil cel mai comod să dai acum, mi se pare absolut ridicol acest mod de a-ți începe mandatul și justifica neputința.
Aseară am văzut într-un platou de televiziune un alt politician moralist, care a găsit vinovatul pentru dezastrul din capitală. Nu comentez cât de penibil pare în ochii bucureștenilor primarul Ciucu atunci când se plânge că nu-i răspunde la telefon Primarul General, însă să vină și să spună că Bucureștiul este paralizat din cauza mafiei de la cadastru și să insinueze că aceasta a fost creată și susținută de PMP, este deja mult prea mult!
Am prezentat aceste două exemple care ilustrează un anumit tip jalnic de abordare, iar încercarea de a pune pe umerii unui partid care a făcut ce trebuie în vreme de criză, mi se pare exagerat și de aceea nu voi lăsa pe nimeni să-și justifice neputința aruncând cu noroi spre partidul pe care l-am condus”, avertizează Tomac.

Articolul precedentEuroparlamentarul Negrescu sesizează Comisia Europeană după schimbările din învățământul românesc: „Politizarea trebuie să înceteze”
Articolul următorKim Jong-Un: Un trecut controversat îi aduce o funcție nouă