Mihai Tudose, acuze grave la adresa Guvernului

Fostul premier îi consideră pe cei de la putere „imuni la suferința altora”

Deși potrivit Stategiei Naționale de vaccinare persoanele cu vârsta peste 65 de ani, dar și cele cu grad de risc vor intra în a doua etapă de vaccinare antiCovid abia din 15 ianuarie, europarlamentarul Mihai Tudose atacă guvernanții, pe care îi acuză că sunt „imuni la suferința altora”.

Vârstnicii și bolnavii cronici, expuși unui risc mortal

Fostul premier, Mihai Tudose a precizat, într-o postare pe Facebook, că sunt rămase doze de vaccin nefolosite, asta în timp ce vârstnicii și bolnavii cronici sunt expuși.

„După primele două săptămâni de vaccinare, au rămas peste 100 000 doze nefolosite. 100 000 de vârstnici și bolnavi cronic sunt expuși unui risc mortal, din cauza rigidității organizatorice vecine cu scleroza.

Există vreo explicație rațională pentru faptul că avem stocuri de vaccin, în timp ce abia s-a definitivat lista bolilor cronice incluse în etapa a doua de vaccinare, etapă care va fi devansată în sfârșit – dar tot nu va începe mai devreme de vineri? Pe o procedură la care «încă se lucrează»… Ce vaccinează România în săptămâna asta?…”, a scris Tudose, pe Facebook.

Practica omoară români

„La noi, organizarea a devenit scop în sine, iar responsabilii de vaccinare sunt mari teoreticieni ai managementului campaniei de imunizare. În schimb, practica omoară români. La propriu!

În acest timp, Angela Merkel avertizează că săptămânile următoare va urma «faza cea mai dură a pandemiei». Iar Guvernul României stă cu vaccinul în depozite…”, a mai scris Tudose.

De altfel, acesta se întreabă, retoric, cine va răspunde pentru cardiacii, diabeticii și dependenții de dializă „care pier cu zile în timp ce «deștepții» încă se gândesc la ce o să facă… ieri! Sau, poate, ei guvernanții sunt deja imuni! Imuni la suferința altora…”

O nouă tranșă de vaccinuri a ajuns luni, în România

Altfel, de la începutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie, în România s-au vaccinat 125.190 de persoane, din care 16.896 în ultimele 24 de ore.

Totodată, potrivit site-ului oficial dedicat vaccinării împotriva Covid, luni, 11 ianuarie a sosit cea de-a treia tranșă de doze de vaccin, adică 150.150 de noi doze. În primele trei tranșe au fost aduse în România 300.300 de unități de vaccin antiCovid.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentTăriceanu, o nouă problemă penală: DNA anunță că ar vrea să îl ancheteze pentru o mită de 800.000 de dolari
Articolul următorTăriceanu pledează nevinovat: ”Acuzația de luare de mită mi se pare aberantă”