Sursa foto: Magna News

Ministerul Mediului a precizat că bugetul alocat pentru a treia etapă a programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în doar un minut. Mai exact, au fost generate 20.700 de vouchere, dintre care 11.400 pentru aspiratoare, 5.369 pentru aparate de aer condiționat și 3.931 pentru uscătoare de rufe.

Etapa a III a a demarat vineri, 10 decembrie, la ora 10.00, iar bugetul alocat acestei etape a fost de șase milioane de lei.

Rabla pentru Electrocasnice, un adevărat succes

Reamintim că valoarea voucherelor este următoarea:

  • 400 de lei – pentru aparate de aer condiţionat, inclusiv aparate de aer condiţionat portabile, cu eficienţă energetică la răcire cel puţin A++;
  • 400 lei – pentru uscătoare de rufe cu eficienţă energetică cel puţin A++;
  • 200 de lei – pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.

De asemenea, bugetul alocat pentru Programul Rabla pentru electrocasnice – ediţia 2021 a fost de 75 de milioane de lei. Dintre care 34 de milioane de lei pentru sesiunea din perioada sărbătorilor de iarnă.

În prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice, bugetul s-a epuizat în cinci minute. Bugetul alocat primei etape a fost de 14 milioane de lei. În cea de-a doua, bugetul alocat a fost epuizat în opt minute, după mai multe probleme cu site-ul.

Buget epuizat în doar 60 de secunde

Valoarea voucherelor variază între 200 și 500 de lei, anul acesta fiind generate peste 200 de mii de vouchere. Ele sunt dotate cu un cod unic de identificare, în baza CNP, astfel că acestea nu se pot vinde.

Andrei Iorgulescu, directorul general al Administrației pentru Fondul de Mediu (AFM), a precizat că cei care cumpără online vouchere nu le vor putea folosi. Prin Programul Rabla pentru Electrocasnice, românii pot înlocui echipamentele casnice vechi cu electrocasnice noi cu eficiență energetică ridicată.

Conform datelor publicate de AFM, finanţarea nu poate depăşi 50% din valoarea echipamentelor comercializate prin program. Joi, 9 decembrie, ministrul Mediului Tanczos Barna a anunțat că Programul Rabla pentru automobile aferent anului 2022 ar putea începe la 1 februarie.

Ministrul Mediului vrea modificări la „Rabla pentru electrocasnice”

Articolul precedentInterceptarea mesageriei private, motiv de critică din partea AUR
Articolul următorDirectorul Hidroelectrica: ”Riscăm să ajungem în scenariul apocaliptic în care trebuie să stingem lumina”
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.