Un asistent de la Spitalul de Copii din Timișoara, suspectat că ar fi agresor sexual

Managerul Spitalului l-a retrogradat provizoriu pe asistentul acuzat că ar fi comis acte de agresiune sexuală.

Poliția Timiș a anunțat că a început cercetările, după ce ar fi apărut o serie de informații potrivit cărora un asistent medical de la Spitalul de Copii din Timișoara ar fi agresat sexual câteva mame.

„În urma apariției în mediul online a unor informații cu privire la faptul că mai multe paciente acuză că au fost agresate sexual de către un angajat al Spitalului de Copii din Timișoara”, au anunțat polițiștii din Timișoara, după ce s-au sesizat din oficiu.

Asistentul bănuit că ar fi comis agresiuni sexuale, retrogradat la stadiul de îngrijitor pentru 60 zile

Potrivit Libertatea, trei mamei ar fi depus depus plângere împotriva asistentului, după ce, conform declarațiilor, acesta le-ar fi supus unor serii de abuzuri și intimidări, obișnuind să le atingă, să le urmărească la baie, ori să se așeze cu ele în pat. În plus, abuzurile nu se opreau aici, întrucât asistentul le căuta pe acestea în baza de date a spitalului, colectându-le datele personale, ca mai apoi să le contacteze inclusiv pe Facebook.

Managerul Spitalului de Copii din Timișoara dr. Ovidiu Adam pare, însă să nu înțeleagă gravitatea situației, întrucât singura măsură pe care a dispus-o, în urma plângerilor făcute de mame la poliție, a fost să-l retrogradeze pe asistent la stadiul de îngrijitor în altă secție, iar asta pentru numai 60 de zile.

Ziarul de Investigații

Articolul precedentScripcaru a pierdut Primăria Brașov în septembrie, iar acum a fost trimis în judecată de DNA
Articolul următorJaf ca în filme în Capitală: un individ cu cagulă și-a legat victima și a amenințat-o cu pistolul
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.