foto: ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Premierul demisionar Ludovic Orban a vorbit astăzi în calitate de lider al liberalilor și a elucidat unul dintre mistere: aparent, PNL, USR-PLUS și UDMR vor discuta cu cărțile pe masă abia de sâmbătă pentru a contura guvernul. Deja în spațiul public au apărut câteva speculații, cele mai credibile fiind acelea ca vor exista trei vicepremieri, pentru a împăca fiecare formațiune politică, dar și că se va mări numărul de ministere, pe același considerent. Au fost avansate și câteva nume de posibili miniștri, însă Orban a asigurat azi că negocierile pentru formarea noului guvern vor demara începând de sâmbătă.

Va exista un acord care să arate existența unei majorități. O să existe o negociere la nivel de reprezentare la nivel parlamentar, nu au existat discuții de repartizare a ministerelor. Și în discuția cu președintele ne dorim să finalizăm repede aceste negocieri. Vor fi 15, 16,17, 18 ministere”, a precizat Ludovic Orban.

Articolul precedentRâs mânzesc: Băsescu a sperat, dar nu a câștigat
Articolul următorScripcaru a pierdut Primăria Brașov în septembrie, iar acum a fost trimis în judecată de DNA