Sursa foto: G4 Media
Sursa foto: G4 Media

Vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat că, în urma negocierilor cu PNL privind programul de guvernare la capitolul economie, social-democrații au propus „taxarea luxului”.

Mai mult, el a precizat că în această perioadă e nevoie ca politicienii „să fie alături de cetățeni, nu împotriva lor”. De asemenea, Grindeanu a anunțat că e nevoie de o creștere a nivelului de trai al românilor. Fostul prim-ministru a anunțat că social-democrații își doresc creșterea pensiei cu 11 %, a salariilor și alocațiilor.

„Ne dorim să creștem salariul minim de la 1 ianuarie. Să mărim pensia minimă de la 800 la 1000 de lei. Să mărim cu 11% punctul de pensie iar alocațiile să fie conform legii”, a anunțat Grideanu, relatează Digi24.

Partidul Social Democrat vrea taxarea luxului

Sorin Grindeanu a amintit că majoritatea statelor moderne „taxează luxul”. „Vrei yacht? Plătești în plus.Vrei mașini de sute de mii de euro? Plătești în plus”, a mai precizat vicepreședintele PSD. Totodată, social-democratul a precizat că țara noastră are cea mai mică rată de colectare la nivelul Uniunii Europene. El a anunțat că e „absolut necesar să-l corectăm”. Mai mult decât atât, vicepreședintele PSD e de părere că e nevoie de măsuri urgente pentru combaterea evaziunii fiscale și contrabandei, ce este în floare în țara noastră.

Conform unor surse politice, programul de guvernare și negocierea ministerelor ar putea fi finalizat până la începutul săptămânii viitoare. Mai mult, liderii PSD, PNL și UDMR vor ca votul pentru noul executiv să fie dat până pe 18 noiembrie.

Liderul Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a anunțat că programul de guvernare trebuie să conțină măsuri pe termen scurt și mediu. Mai mult, Ciolacu își dorește impozitarea averilor mari și introducerea cotei progresive. Florin Cîțu a precizat, referitor la renunțarea cotei unice în schimbul impozitului progresiv, că indiferent de ce decizie va fi luată, taxele nu vor crește.

Miercuri, 10 noiembrie, liderul Partidului Național Liberal, Florin Cîțu, a dat asigurări românilor că nu se va schimba nimic la programul de guvernare.

Reamintim că premierul demis  și-a schimbat discursul politic cu privire la PSD. Dacă în urmă cu patruzeci de zile afirma că nu va face niciodată o coaliție cu social-democrații, astăzi Florin Cîțu e de părere că o majoritate parlamentară împreună cu pesediștii este „singura soluție” pentru România.

Florin Cîțu, despre alianța cu social-democrații: „Asta este soluția pentru România”

Articolul precedentFlorin Cîțu, despre alianța cu social-democrații: „Asta este soluția pentru România”
Articolul următorBolnavii COVID-19 internați la Lețcani sunt transferați la alte spitale
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.