Foto: Active News
Foto: Active News

Daniel Gheorghe, deputat PNL, a precizat că Partidul Național Liberal a decăzut mai mult ca niciodată, iar criza politică existentă în România nu face decât să ducă la neîncrederea românilor în politicieni.

Într-o postare publicată pe contul de socializare, deputatul PNL subliniază faptul că partidul din care face parte nu a fost niciodată mai jos decât este în prezent.

Definiţia traseismului: Politicienii îşi schimbă radical punctele de vedere, de la zi la zi, indiferent de afilierea politică

În textul publicat pe contul de Facebook, Daniel Gheorghe menţionează că românii trăiesc niște timpuri de maximă rătăcire în care nu mai este nimic de spus și în care orice este posibil. Mai mult, politicianul afirmă că această criză pe care o traversam „va lăsa urme adânci în sufletul tot mai tulburat al unei Românii încercate cumplit de pandemie„.

Totodată, deputatul subliniază şi faptul că, pe scena politică au loc jocuri care duc cu gândul la ideea de traseism.
Afirmaţiile vin în contextul alianţei dintre PNL şi PSD.

Ma uit cum unii își schimbă radical punctele de vedere de la o lună la alta și cum joacă alba-neagra cu un nume care a scris istorie în România: PNL!„, a precizat Daniel Gheorghe.

Deputat PNL: „România trece printr-un dezastru sanitar, iar alții vorbesc de modificarea Constituției”

Niciodată PNL nu a fost mai jos decât este acum, însă personal sunt sigur că încă este loc și de mai rău de atât. România trece printr-un dezastru sanitar iar alții vorbesc de modificarea Constituției, poate cu ocazia asta nu doar că se va trece la republică parlamentară, ci poate că desființam definitiv funcția de președinte al României și putem decreta faptul că toată puterea revine președinților de organizații județene de partid!
În România este nevoie mai mult ca niciodată de revenirea la valorile fondatoare ale Națiunii noastre, la Credință în Dumnezeu și la respectul pentru ordinea naturală și autoritatea morală legitimă
!”, a precizat Daniel Gheorghe, pe pagina sa de socializare.

Andrei-Daniel Gheorghe este un istoric și deputat ales din partea PNL, în județul Ilfov. Este fiul primarului orașului Otopeni, Constantin Silviu Gheorghe.

Articolul precedentUSR are un amendament pentru certificatul verde: să fie pentru toată lumea
Articolul următorKelemen Hunor consideră că „premierul prin rotație” este o soluție
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time