Facebook - Octavian Berceanu
Facebook - Octavian Berceanu

Mai multe lemne de foc au fost lăsate pe marginea Bulevardului Magheru, una dintre cele mai importante artere ale Bucureștiului.

Imaginea a fost distribuită online de către fostul şef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.

Fostul şef al Gărzii de Mediu: „Viata de Magheru bate filmul! Dupa episodul colectam „fer” cu căruța, avem și episodul „lemne de foc” (cazul fericit)”

Au răs câteva voci atunci când am spus că în București, din centru până la periferie, zeci de mii de sobe ard, în fiecare iarnă, pe lângă lemne, mii de metri cubi de PFL, PAL, uleiuri și resturi de mobilier sau ambalaje„, se arată în textul care însoţeşte postarea distribuită de Octavian Berceanu ieri, 9 noiembrie.

Mai mult, acesta a precizat că există studii care arată că aerul contaminat cu arderea mobilierului compus din prefabricate este de peste 500 de ori mai toxic decât cel atins de particulele emise de arderea lemnului.

România trebuie să treacă de la încălzirea de ev mediu, la încălzirea modernă

În urma controalelor efectuate, comisarii de la Garda de Mediu au găsit multe sobe în orașe, inclusiv București. Acestea încălzesc casele oamenilor săraci, dar sunt alimentate cu cărbune, uleiuri și resturi de mobilier colectate pe timpul verii.

De asemenea, astfel de surse de încălzire sunt prezente şi în spatele blocurilor de la stradă, în mai toate orașele.

O parte importantă dintre aceste case au sobe care iarna ne fac viața un calvar prin ceea ce scot pe hornuri„, susține Berceanu. Fostul șef al Gărzii de Mediu spune că sobele sunt o sursă importantă de poluare.

Primăriile trebuie să inventarieze aceste surse de poluare conform legii. Ministerul Mediului trebuie să lanseze un program „Rabla pentru Sobe”. Trebuie să trecem de la încălzirea din evul mediu, la încălzirea modernă, cu sisteme demne de anii 2030. Studiile sunt făcute de universitățile acelea unde visam să ajungă copiii noștri, nevătămați, după 18 ani de respirat aer mioritic„, mai transmite Berceanu, pe contul de Facebook.

Articolul precedentMinistrul Muncii nu vede posibilă indexarea pensiilor de la 1 decembrie
Articolul următorUSR are un amendament pentru certificatul verde: să fie pentru toată lumea
Jurnalist full-time / Pesimist part-time