PSD vrea renegocierea PNRR, pentru majorarea pensiilor și a alocațiilor

Liderul social democrat exclude să își asume ce a făcut USR la guvernare

Liderul PSD Marcel Ciolacu a vorbit, la România TV, de majorarea alocațiilor și pensiilor, chiar dacă acestea nu sunt asumate în Programul Național de Redresare și Reziliență, dar pe care le-au anunțat în programul de guvernare cu care va merge la negocierile cu PNL.
Dacă în urmă cu două zile, înainte votul pentru începerea negocierilor cu PNL, Ciolacu sublinia că toate măririle ce sunt cuprinse în programul de guvernare se fac în baza unui buget aprobat, iar în funcție de acesta „vom vedea cât se poate, astfel să nu păcălim românii”, la România TV, liderul social democrat a precizat că va merge la negocieri, la nivel înalt. „Vom merge cu cei de la PNL la Comisia Europeană și vom negocia anumite capitole din PNRR. O spun cu toată sinceritatea. Vom merge împreună și vom demonstra ce este sustenabil și ce nu este, ce ne angajăm, ce nu ne angajăm”, a declarat Ciolacu, adăugând că nu vrea să își asume ce a făcut USR-ul la guvernare.

Totodată, acesta a explicat „mecanismul” pe care se bazează în afirmațiile sale. „Există la Comisia Europeană această posibilitate. În șase luni anunți, și într-un an poți să mergi la renegociere. Păi, ori facem o treabă cap coadă, ceva cu o logică economică, ori spunem că am încercat, astea-s argumentele… și ne vedem fiecare de drumul lui”, a explicat Ciolacu.

„Din ce să trăiască românii?”

Marcel Ciolacu a subliniat că va urmări cât este sustenabilă creșterea pensiilor și alocațiilor de la 1 decembrie, dacă nu, se va intra pe exercițiul financiar viitor. „Din ce să trăiască românii? Vrem să știm unde merg cheltuielile, și românii mor de foame în casă, și de frig”, a conchis președintele social-democrat.

Potrivit PSD, se dorește aplicarea imediată a Legii 27/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a pensiilor cu 11% și creșterea indemnizației sociale minime cu 200 de lei, la 1000 de lei pe lună, respectiv creșterea alocațiilor pentru copii de la 1 decembrie, la nivelul stabilit prin Legea 14/2020.

Marcel Ciolacu: „Nu putem rămâne singura țară din Europa cu cota unică”

Articolul precedentMarcel Ciolacu: „Nu putem rămâne singura țară din Europa cu cota unică”
Articolul următorAltex, amenințat cu suspendarea activității, pentru reduceri înșelătoare