Scandalul din Parlament și declarațiile belicoase din ședința camerelor reunite de ieri au continuat până târziu în noapte.
După ce vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Roman – PNL, a vrut să conducă ședința și a refuzat să îi dea cuvântul Ancăi Dragu, a ignorat cererea USR PLUS de a se introduce pe ordinea de zi a ședinței stabilirea calendarului moțiunii de cenzură, iar mai apoi a părăsit sala, liderul AUR George Simion a explicat că acesta este „un golan” și s-a acționat în consecință.
Ieri, în Parlament, s-a ajuns până acolo încât unul dintre membrii AUR i-a aruncat foile în față lui Roman, acesta fiind scos cu forța de la prezidiu, iar chestorii i-au tras, la propriu, scaunul de sub el. Câteva ore mai târziu, liderul AUR a explicat de ce s-a ajuns până acolo.
Practic, din ce a explicat Simion la „Marius Tucă Show”, Roman „și-o merita”: „Am făcut ce trebuia să fac cu un golan care i-a luat microfonul unei doamne care nu se putea apăra. Domnul Roman este un golan. Prea ne-am purtat cu acești golani cu mănuși. Nu ne face nimeni dreptate dacă nu ne facem noi singuri. E timpul să luăm înapoi ce e al nostru, drepturile noastre constituționale”, a spus acesta.
Pe de altă parte, este clar că scandalul este departe de a se fi stins. Ieri, Roman a amenințat că va depune plângere penală „pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, împotriva celor din coaliția toxică USR-AUR”.
„Conform regulamentului, ședințele plenului reunit sunt conduse alternativ, de președinții Camerei Deputatilor sau al Senatului, iar de azi de la ora 16,00, conform deciziei publicate in Monitorul Oficial, mi-au fost încredințare atribuțiile președintelui Camerei Deputaților! Ultimele două ședințe de plen reunit au fost conduse de președinta (încă) a Senatului, Anca Dragu. Era evident rândul CD, motiv pentru care mi-a și fost înmânat desfășurătorul de ședință”, a scris Florin Roman pe pagina sa de Facebook.