Câteva zeci de persoane s-au adunat, marţi seară, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, pentru a protesta faţă de „tergiversarea” soluţionării Dosarului 10 august, dosar în care cei vinovați nu doar că nu sunt condamnați, dar nici măcar nu au fost anchetați.
Printre bannerele expuse în Piața Victoriei se află și unul al cărui mesaj este foarte simplu: „Desecretizați documentele operative din 10 august”, precum și cel atât de actual societății românești ținute „captive” într-o aparentă stare de confort. „Acceptăm lucruri de neacceptat”. De asemenea, în rândul butaforiei pe care au avut-o protestatarii s-a aflat și un elefant roz, o trimitere către președintele Iohannis, care în urmă cu mai mulți ani afirma că în Guvern sunt doi elefanți. „Este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți de fapt, ordonanța de grațiere și de modificare a Codurilor penale”.
Protestul din această seară a fost anunţat în urmă cu câteva zile, pe reţelele de socializare. „Au trecut trei ani de când manifestaţia paşnică din 10 august 2018 – Piaţa Victoriei a fost spulberată cu violenţă de către autorităţile statului, cu ajutorul Jandarmeriei Române, încălcând drepturile cetăţenilor care îşi manifestau în stradă nemulţumirea cu privire la modificările legislative din domeniul Justiţiei. Diasporenii veniţi să protesteze în ţară au fost trataţi de către statul român cu gaze, bastoane, calomnii şi manipulările de la televizor”, au afirmat organizatorii protestului, între care Declic şi Evoluţie în Instituţie.
Tergiversarea, pas important spre uitare
Printre nemulțumirile protestatarilor, pe primul loc se află „tergiversarea” acestui dosar, care riscă să rămână „uitat” așa cum s-a întâmplat cu Dosarul Revoluției sau cu cel al Mineriadelor.
„Astăzi, dosarul #10august este redeschis, iar tergiversarea lui a dus la anularea şi distrugerea unor probe care nu mai pot fi recuperate. Acesta se va întoarce la procurorii militari unde istoria ne-a învăţat că ajung să zacă dosare istorice chiar şi decenii întregi (Ex: Mineriade, Revoluţie). Ieşim în stradă să cerem pedepsirea vinovaţilor pentru represaliile din 10 august 2018, printr-o anchetă corectă, reală, în spiritul şi litera legii şi care să aibă o durată rezonabilă de timp!”, au mai precizat organizatorii.
„Justiția română a fost incapabilă să găsească vinovații de crime”
De altfel, această „ipoteză” este susținută și de deputatul PNL Alexandru Muraru, care consideră că „generaţia noastră are datoria de a lupta pentru o Justiţie dreaptă, în care nimeni nu e mai presus de lege”. Acesta a mai adăugat că niciodată valorile statului de drept nu sunt definitiv câștigate. „A dovedit-o PSDragnea care aproape ne-a scos de pe orbita pro-occidentală. Din păcate, la fel ca în cazul Revoluției din 1989 sau Mineriadei din 13-15 iunie 1990, Justiția română a fost incapabilă să găsească vinovații de crime împotriva propriilor cetățeni”, se arată înr-un comunicat transmis de Muraru, care este și Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
Ludovic Orban observă că, la 3 ani de la violențele din Piața Victoriei, nimeni nu a fost pedepsit